În discursul public contemporan apar uneori opinii conform cărora instrucția de front ar fi devenit o componentă secundară sau chiar depășită în contextul armatelor moderne, dominate de tehnologii avansate, sisteme digitale și capabilități de luptă de înaltă precizie. Cu atât regretabil auzind astfel de opinii de la unii ofițeri. Această percepție este însă reductivă și nu reflectă realitatea doctrinară și practică a pregătirii militare.
În esență, nicio tehnologie nu poate substitui factorul uman organizat:
disciplina, capacitatea de reacție la comandă, coeziunea colectivă și
autocontrolul în condiții de presiune. Instrucția de front rămâne mecanismul
prin care aceste calități sunt formate, exersate și standardizate.











