Colonelul Anatolii Cociug - cavaler ordinului Ștefan cel Mare

Autor Atatolie LEȘCU

UN COLONEL ADEVĂRAT

Colonel Anatolii Onisim Cociug s-a născut la 19 iunie 1956 în oraşul Chişinău. În anul 1971 absolveşte 8 clase în şcoala medie nr. 37 din oraşul natal. Încă de pe băncile şcolii Anatolii simte o puternică atracţie către serviciul militar, hotărând să-şi dedice întreaga sa viaţă carierei militare. În vederea împlinirii acestui vis, în anul 1971 este admis la studii în Şcoala Suvorovistă din or. Moscova, care o absolveşte în anul 1973. În acelaşi an - 1973 este admis la studii în vestita Şcoală Superioară Militară de Infanterie din or. Moscova, adevărată forjărie de cadre. Anume în aulele acestui prestigios institut din fosta Uniune Sovietică, s-au cristalizat calităţile viitorului

comandant ca: onestitatea, devotamentul datoriei ostăşeşti, excelentă pregătire fizică şi nemărginita dragoste de carte. Anume aceste calităţi l-au promovat pe A. Cociug ca cel mai bun cursant al promoţiei, absolvind în anul 1977 instituţia dată ca şef de promoţie cu medalie de aur.

Necătând la faptul că în calitate de şef al promoţiei putea să-şi aleagă orice loc de îndeplinire a serviciului militar care îşi dorea, tânărul locotenent Anatolii Cociug îşi alege singur unul din cele mai grele locuri pentru serviciu, şi anume regiunea Murmansk, unde era dislocată divizia 131 de infanterie, la funcţia de comandant de pluton. Peste doi ani, în 1979, locotenent-major A. Cociug este avansat la funcţia de comandant de companie, iar încă peste doi ani, în 1981 la funcţia de şef stat major batalion de infanterie. În condiţiile grele ale nordului îndepărtat căpitan A. Cociug nu s-a limitat numai la executarea serviciului militar de rutină, ci tot timpul liber îl consacra autodidacticii. În scurt timp, unităţile conduse de dânsul au devenit fruntaşe în cadrul diviziei, ceea ce i-a determinat pe conducerea diviziei 131 infanterie să-l promoveze, în numai şase ani după absolvirea şcolii militare, în anul 1983 la funcţia de comandant batalion.

Simţind nevoia de aprofundare a cunoştinţelor obţinute, în anul 1985 căpitanul A. Cociug este admis la studii în Academia Militară “M. Frunză” din or. Moscova, care o absolveşte cu menţiune (medalia de aur) în anul 1988. După finisarea studiilor la Academie, maiorul A. Cociug iarăşi îşi alege singur serviciul militar în Districtul Militar Transcaucazian, fiind înaintat la funcţia de şef stat major al regimentului de infanterie din cadrul diviziei 147 infanterie, dislocat în or. Ahalkalaki. La numai 36 de ani, în anul 1991 este numit la funcţia de comandant regiment 405 infanterie, devenind unul din cei mai tineri comandanţi de regiment din fosta Armata Sovietică. În toţi cei patru ani ai aflării în Transcaucazia, locotenent-colonelul Anatolii Cociug a participat la toate operaţiunile umanitare din această regiune tumultoasă, inclusiv şi la înlăturarea consecinţelor cutremurului devastator din Spitak (Armenia). În aceste grele împrejurări, A. Cociug s-a distins ca un ofiţer bine pregătit, curajos şi hotărât în promovarea deciziilor sale, care pe prim plan punea păstrarea efectivului subordonat.

După proclamarea independenţei Republicii Moldova, în tânărul stat care trecea prin etapa formării instituţiilor statale, s-a început procesul formării Armatei Naţionale. Din primele zile ale existenţei sale, Republica Moldova s-a ciocnit cu o acută criză politico-militară din regiunea estică a republicii. Ţara avea o stringentă nevoie de cadre militare bine pregătite din punct de vedere profesional, pentru consolidarea tinerelor sale forţe armate. Conform cererii conducerii Republicii Moldova, prin ordinul Ministrului apărării statelor CSI mareşalul Şapoşnikov, locotenent-colonelul Anatolii Cociug a fost transferat în patrie, unde în luna martie 1992 a fost numit la funcţia de comandant al Brigăzii nr. 2 Infanterie Moto “Ştefan cel Mare”, iar în luna mai a aceluiaşi an, după înrăutăţirea bruscă a situaţiei operative din stânga Nistrului, a fost numit la funcţia de comandant al Capului de Pod Coşniţa.

În scurt timp, după sosirea la Capul de Pod Coşniţa, noul comandant cu fermitate a stabilit ordinea şi disciplina cuvenită unei unităţi militare, stabilizând situaţia operativă în regiunea aceasta. În acest timp, locotenent-colonelul Anatolii Cociug a arătat o bună conducere cu trupele, însufleţind cu exemplul propriu efectivul neexperimentat în arta războiului. Totodată, s-au evidenţiat şi aşa calităţi demne de un patriot ca devotamentul faţă de Jurământul militar şi Constituţia Republicii Moldova. Concludent este în acest sens epizodul din luna iulie 1992, când în jur de 500 de combatanţi înarmaţi şi instigaţi de către unii lideri extremişti de ai săi, s-au îndreptat din Cocieri peste podul din Vadul-lui-Vodă în Chişinău, cu intenţia de a răsturna conducerea republicii. În acest moment de grea cumpănă pentru ţară, A. Cociug, acţionând cu responsabilitate şi fermitate, personal a oprit marşul acestei coloane şi cu forţa cuvântului i-a impus să se întoarcă pe poziţii. Tot în luna iulie 1992, după încheierea armistiţiului de încetare temporară a focului, în jur de 100 de separatişti, pe neaşteptate, în timpul nopţii, au atacat poziţiile capului de pod. Apărătorii poziţiilor au cedat, începând retragerea. În situaţia critică creată, comandantul capului de pod A. Cociug nu şi-a pierdut firea şi cu calmul caracteristic, prin implicarea rezervelor avute şi în urma unui atac concentric, a respins ofensiva inamicului, restabilind situaţia iniţială. Pentru conducerea fermă şi iscusită cu trupele din subordine, locotenent-colonel Anatolie Cociug pe 7 iulie 1992 a fost înaintat în gradul militar “colonel”, devenind cel mai tânăr colonel din Armata Naţională. Pentru bărbăţie, curaj şi spirit de sacrificiu manifestate în lupta pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 188 din 24.08.1992, colonelul Anatolii Cociug a fost decorat cu ordinul “Ştefan cel Mare.”

După terminarea conflictului Transnistrean, colonelul Anatolii Cociug a condus în continuare Brigada 2 Infanterie Moto “Ştefan cel Mare” din oraşul Chişinău, iar din mai 1993 a fost numit la funcţia de şef Departament Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale. În calitate de şef al acestui departament practic a pus bazele unei structuri guvernamentale noi, cea de protecţie civilă şi reacţie rapidă la diferite situaţii excepţionale, formând totodată în anul 1994 şi serviciul de salvare “911.” Din 2002 este consultant principal în Serviciul Consiliului Suprem de Securitate, contribuind în continuare la consolidarea şi întărirea apărării Republicii Moldova. Pe parcursul întregii activităţi profesionale a fost decorat cu 9 ordine şi medalii.