Reconstrucția identității naționale românești în Republica Moldova și rolul decisiv al Armatei Naționale în vindecarea unei răni istorice

 Dragi cititori, camarazi de arme și prieteni ai neamului românesc,

Public acest articol astăzi, în ajun de 1 Decembrie 2025, pentru că exact în această zi, acum 107 ani, România a reunit tot neamul său sub un drapel, devenind stat național. Ziua Națională nu este doar o sărbătoare a fraților de peste Prut – este și sărbătoarea noastră, a românilor din Republica Moldova. Este ziua în care trebuie să ne amintim cine suntem și să începem, cu adevărat, să fim.

Acest articol este dedicat ostașilor Armatei Naționale și tinerilor care vor purta uniforma. Este dedicat tuturor celor care, de 1 Decembrie, simt că Tricolorul le bate în piept mai tare ca niciodată.

 La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni! 

Trăim vremuri în care identitatea unui popor nu mai este doar o chestiune de cultură sau de sentiment, ci a devenit o componentă esențială a securității naționale. Pentru Republica Moldova, lipsa unei identități naționale clare și puternic ancorate în adevărul istoric românesc reprezintă cea mai profundă vulnerabilitate strategică a statului. Această rană nu este nouă – ea a fost săpată timp de aproape două secole de politici deliberate de deznaționalizare imperială și sovietică, apoi întreținută după 1991 prin ambiguități politice și indecizii criminale.

 Moștenirea toxică a „moldovenismului primitiv”

 Începând cu anexarea Basarabiei în 1812 și culminând cu programul brutal de inginerie identitară sovietică după 1940, populația majoritar românească dintre Prut și Nistru a fost supusă unui proces sistematic de ruptură de propriul neam: 

- interzicerea limbii române și impunerea alfabetului chirilic, 

- falsificarea istoriei în manuale și în conștiința publică, 

- deportări în masă (1941, 1949, 1951), 

- colonizare cu populație alogenă, 

- persecutarea elitelor culturale și spirituale românești.  

Limba română a fost interzisă sau mărginită în școli și în administrație, alfabetul latin ars împreună cu cărțile, Eminescu transformat în „poet moldovean progresist”, Ștefan cel Mare prezentat ca „domnitor al unui stat slav independent”, iar zeci de mii de preoți, învățători și țărani înstăriți au fost împușcați sau urcați în vagoane de marfă spre Siberia. În noaptea de 6–7 iulie 1949, într-o singură operațiune, peste 35.000 de basarabeni au fost ridicați din casele lor – exact purtătorii tradiției românești din sate.

Rezultatul? Generații întregi crescute cu convingerea că sunt „moldoveni, nu români”, chiar dacă vorbesc aceeași limbă, cântă aceleași doine și se roagă aceluiași Dumnezeu în aceeași limbă strămoșească. Această schizofrenie identitară este cea mai durabilă armă pe care o mai folosește și astăzi Federația Rusă împotriva noastră.

După 1991, în loc să vindece această rană, clasa politică a ales adesea să o întrețină – prin manuale de istorie rescrise la fiecare schimbare de guvernare, prin menținerea în Constituție a fantomei „limbii moldovenești” și prin lipsa unui proiect național coerent. Consecința: o societate fragmentată, ușor manipulabilă și incapabilă să se mobilizeze unitar în fața amenințărilor hibride actuale.

Pentru că, da, dragi cititori – o armată fără identitate clară este o armată fără suflet.

De ce Armata Națională poate și trebuie să devină motorul renașterii identitare? 

Într-o țară în care multe instituții au fost slăbite sau compromise, Armata Națională rămâne una dintre puținele structuri care încă mai păstrează prestigiul, disciplina și contactul direct cu generațiile tinere. Ea are, prin însăși natura sa, puterea unică de a modela caractere, de a transmite valori și de a oferi societății un exemplu viu de unitate și responsabilitate.

În acest peisaj dezolant, Armata Națională rămâne una dintre puținele instituții care încă mai are forța, prestigiul și contactul direct cu generațiile tinere pentru a inversa procesul. Soldatul care poartă uniforma Republicii Moldova trebuie să știe clar pentru cine și pentru ce luptă. Iar răspunsul corect nu poate fi decât unul: pentru apărarea și înflorirea neamului românesc de pe aceste meleaguri. 

Armata este, prin excelență, școala națiunii. Aici tinerii învață disciplina, onoarea, spiritul de sacrificiu și – cel mai important – sentimentul profund de apartenență la un popor cu o istorie multimilenară. Aici se poate rupe definitiv lanțul confuziei identitare transmis intergenerațional.

Un tânăr care intră în cazarmă și jură credință pe Tricolor, care învață comenzile în limba română literară și descoperă că poartă pe umeri moștenirea lui Ștefan cel Mare, a lui Mihai Viteazul și a eroilor de la Țiganca și Coșereni, acela nu mai poate fi mințit ușor că „e moldovean, nu român”. El devine parte a unei continuități vii, a unui lanț de demnitate care nu mai poate fi rupt. 

 Ce trebuie făcut – concret și fără întârziere

 1. Educație identitară sistematică în toate unitățile militare 

Aprobarea Doctrinei de Identitate Militară Românească – un document strategic oficial care să afirme fără echivoc apartenența istorică, culturală și spirituală a Armatei Naționale la tradiția militară românească multimilenară.

 Cursuri obligatorii de istorie militară românească, de la daci și până la rezistența anticomunistă. Lecții despre Marea Unire, despre jertfa ostașilor români în 1917–1918 și în 1941–1944 pe pământ basarabean. Filme documentare, cărți, vizite la Mărășești, la Țiganca, la Alba Iulia. 

2. Simboluri și tradiții care vorbesc singure 

   Drapele de luptă cu vulturul cruciat. Denumiri de unități a eroilor strămoși. Comenzi exclusiv în limba română. Uniforme ceremoniale cu elemente tradiționale românești. Patronii spirituali reactivați – Sfântul Gheorghe, Arhanghelul Mihail, etc.. 

Cooperare profundă și permanentă cu Armata Română 

   Înfrățiri permanente și cooperare profundă cu unitățile Armatei Române – schimburi de cadre, exerciții comune, preluarea celor mai bune practici identitare. 

 4. Armata – prezentă în școli și în comunități 

  Lecții de patriotism susținute de militari în școli. Parade în zilele sărbătorilor naționale care să nu mai fie simple formalități, ci momente de emoție colectivă autentică. Voluntariat militar vizibil, care să arate că Armata este alături de popor. 

Un popor care își asumă cu mândrie și curaj identitatea românească nu se va mai lăsa niciodată rupt de la trupul națiunii sale istorice.

 Armata Națională a Republicii Moldova are astăzi șansa istorică de a deveni pilonul central al renașterii identității românești între Prut și Nistru. Este datoria noastră, a tuturor – militari, civili, lideri politici – să transformăm această șansă în realitate.

  De ce este aceasta o chestiune de securitate națională? 

O armată care nu știe pentru cine luptă nu va lupta niciodată cu adevărat. 

Un popor care nu știe cine este nu va rezista niciodată în fața agresiunii hibride. 

Reconstrucția identității naționale românești în Republica Moldova nu mai este doar o datorie morală sau un vis romantic. Este cea mai importantă investiție strategică pe care o putem face astăzi pentru supraviețuirea și înflorirea neamului nostru de cealaltă parte a Prutului.

Armata Națională are în mâini nu doar arme, ci și sufletul unei națiuni care așteaptă de un secol să fie vindecată.

Să-i dăm Armatei misiunea istorică pe care o merită: aceea de a fi nu doar apărătoarea granițelor fizice, ci și gardianul viu al identității românești dintre Prut și Nistru.

Pentru că un popor care își cunoaște și își iubește rădăcinile nu se va mai pierde niciodată în negura istoriei.

Trăiască Armata Națională! 

Trăiască România Mare în sufletul fiecărui ostaș și al fiecărui român de pe ambele maluri ale Prutului!

 Autor: Iurii Moisei ©