Lanțul care nu se vede – o adresare către tinerii din Republica Moldova

 Într-un parc obișnuit din orașele și satele Republicii Moldova, printre blocuri, drumuri și alei pe care le traversăm zilnic fără să le dăm prea multă atenție, cresc copaci tineri, răsădiți recent. Sunt subțiri, încă nesiguri, și sunt sprijiniți de câțiva tutori din lemn. La prima vedere, pare doar un detaliu tehnic. Dar, dacă ne oprim o clipă și privim mai atent, acest detaliu spune o poveste importantă — o poveste despre noi și despre generații.

Tutorii din jurul copacilor au fost cândva copaci vii. Au crescut pe acest pământ, au cunoscut vântul, ploile și iernile grele. Au trecut prin vremuri bune și vremuri dificile. Astăzi nu mai au frunze și nu mai cresc, dar rostul lor nu s-a sfârșit. Ei susțin viața nouă.  

Să ne imaginăm un dialog între copacului tânăr cu tutorii săi:

Copacul tânăr:

De ce mă țineți, lemn tăcut,
Când vreau să cresc liber, neînfrânt?

Tutorii:

Pentru că vântul e prea aspru-acum,
Iar tu abia prinzi rădăcini în pământ.

Copacul tânăr:

Eu vreau să stau pe forța mea,
Să nu depind de nimeni, niciodată.

Tutorii:

Sprijinul nu te face mic,
Ci te învață drumul și răbdarea dreaptă.

Copacul tânăr:

Voi ați crescut cândva ca mine?

Tutorii:

Am crescut, am stat drepți ani la rând,
Am cunoscut furtuni și timp potrivnic,
Iar azi suntem sprijin prin cuvânt.

Copacul tânăr:

Și când nu voi mai avea nevoie de voi?

Tutorii:

Atunci vei sta singur sub cer,
Iar noi ne vom retrage tăcuți,
Lăsându-ți drumul drept și ferm.

Copacul tânăr:

Ce să nu uit, când voi fi mare?

Tutorii:

Că ai crescut sprijinit cândva,
Și că menirea ta e, la rându-ți,
Să fii sprijin pentru altcineva.

Generațiile trecute sunt tutorii noștri invizibili. Bunici, părinți, străbunici, sau chiar oamenii pe care poate nu i-am cunoscut niciodată, strămoșii voștri. Ei au muncit, au construit, au păstrat limba, tradițiile și valorile, au trecut prin lipsuri, schimbări și încercări. Poate nu i-am întrebat niciodată ce i-a costat acest lucru, dar trăim astăzi sprijiniți pe efortul și sacrificiul lor.

Generația prezentă este copacul care crește acum. Sunteți voi tinerii. Învățați, greșiți, puneți întrebări, căutați rost și direcție. Uneori aveți impresia că trebuie să vă descurcați singuri într-o lume complicată. În realitate, creșteți pentru că există ceva solid în spatele vostru: experiența, munca și demnitatea celor de dinainte.

Dar povestea nu se oprește aici.

Vor veni și alte generații. Copaci mai tineri decât voi, care vor avea nevoie de sprijin. Iar într-o zi, poate fără să vă dați seama, voi veți deveni tutorii. Nu neapărat prin gesturi mari sau cuvinte solemne, ci prin exemplu personal, prin responsabilitate, prin felul în care vă veți face meseria, veți iubi acest pământ și veți avea grijă de oameni.

Există un adevăr simplu, dar esențial: nimeni nu apare din nimic și nimeni nu trăiește doar pentru sine. Viața merge înainte ca un lanț nevăzut, în care fiecare generație este, pe rând, sprijinită și sprijin.

Această fotografie nu este doar despre un copac într-un parc. Este despre legătura dintre cei care au fost, cei care sunt și cei care vor veni. Este despre Republica Moldova de ieri, de azi și de mâine. Despre faptul că viitorul stă drept doar dacă prezentul respectă trecutul.

Iar dacă, într-o zi, cineva va crește mai puternic datorită vouă, înseamnă că v-ați îndeplinit rolul în acest lanț al vieții.