UN NEAM, O ISTORIE, UN DESTIN

 RĂDĂCINI ȘI STRĂMOȘI

SUNTEM URMAŞI DE GEŢI

Aici noi ne-am născut în glia strămoşească,

Suntem urmaşi de geţi - trăim nemuritori,

Părinţii ne-au crescut în limba românească.

Cei mai viteji şi drepţi ai Daciei feciori.

 

Zamolxes e cu noi în viaţă şi în gînd,

Trimitem la el soli, el viaţa le luînd.

Iar dacul chiar murind reînvie el în rai,

Zamolxes l-a primit în veşniciei trai.

 

Trecuta-i mii de ani, am devenit creştini,

Nu mai suntem barbari, nu mai suntem păgîni.

Şi totuşi uneori ai libertăţii glas,

Apare ca din nori în cel mai straşnic ceas.

 

Şi sînge de păgîn se-a prinde ca un foc,

Luăm sabia în mîini ca să avem noroc.

E bine să iubim, să nu ne mai luptăm,

În pace să trăim şi Crucea s-o purtăm. 

Să fim şi noi iubiţi şi respectaţi de toţi,

Să nu fim jefuiţi de cei străni şi hoţi.

Iar Ţara s-o păzim păstrînd hotarul sfînt,

Şi neamul să-l mărim pe-al noastru sfînt pămînt.

 

Au fost măreţii zei şi străbunei eroi,

Ei Dacia străbună luptînd au apărat

Urmaşii demni de ei s-or naşte dintre noi,

Cei care Ţara Mare din nou vor aduna.

TESTAMENTUL

Nu uita copile de strămoşii tăi

Ei au fost eroii dintre cei dintăi.

Glia cea străbună ei au apărat

Limba şi moşia ţie ţi-au lăsat.

Tricolorul nostru este steagul sfânt,

Falnic tu-l înalţă pe acest pământ.

Când vei creşte mare să devii bărbat,

Fii stăpân în Ţară, fii ne-ngenuncheat!

Ţara şi poporul pururi să iubeşti,

Patria străbună să n-o părăseşti.

Nu căta departe unde stă norocul,

E la tine-n Ţară. Tu sfinţeşte locul.

Dacă Ţara cere paloşul să-l scoţi,

Dovedeşte lumii că-a lupta tu poţi,

La fel ca strămoşii – pentru Neam şi Ţară

Şi de mâna ta – duşmanii să piară!

DUREREA NEAMULUI

DE CE ?

 De ce, Pământul geme sub picioare?

De ce, sărmana Limbă plânge?

De ce, istoria ne doare?

De ce, mi-e inima făr sânge?

De ce, hotarul stă la Prut într-una?

De ce, străinii ne conduc şi hoţii?

De ce, la Nistru nu-i hotar acuma?

De ce, români-s umiliţi cu toţii ?

 De ce, Carpaţii sunt departe de la noi?

De ce, în somn de moarte ne aflăm?

De ce, poporul plânge în nevoi?

De ce, suntem flămânzi şi îngheţăm?

 

De ce, o Ţară nu putem conduce?

De ce, suntem uitaţi de Dumnezeu?

De ce, mancurtul în prăpastie ne duce?

De ce, răbdăm, cu toate că ni-i rău?

 

Dar unde-i, Adevărul aşteptat?

Dar unde-i, mult dorită Libertatea?

Dar unde-i, ni-i Norocul cel furat?

Dar unde-i, Fericirea şi Dreptatea?

TRISTĂ-I VIAŢA PE LA NOI

Tristă-i viaţa pe la noi, ţara-i mică, vreme-ai grea.

Plânge lumea în nevoi, - soarta-i dură, chiar e rea.

Dumnezeul cel din cer ne-a uitat, ne-a părăsit.

Sabia lui cea de fier taie neamul răzvrătit.

Depărta-ta-i de cel Sfânt, păcătoşi suntem cu toţi.

Ignorăm a Lui Cuvânt, mândri, răi, curvari şi hoţi.

Mântuiţi noi vom ajunge dacă Sfântul v-a dori.

Întunericul să alunge, altfel, veşnic vom muri.

Pocăindu-ne în lacrimi pe Isus Hristos rugând.

Ne-am dezis de rele patimi, haina neagră lepădând.

Numai El ne va salva sufletul cel omenesc.

Viaţa veşnică va da Fiul Sfântului ceresc.

TRISTEŢEA MĂ APASĂ

Oribilă e viaţa această dureroasă şi sufletul mă doare pentru Neam,

Şi permanent tristeţea mă apasă, văzând tulpina ruptă de la ram.

Aştept cu nerăbdare Ziua Mare -Unirea Ţării noastre Româneşti,

Când munţii cei străbuni şi Neagra Mare vor fi ai ţării mele strămoşeşti.

Pământul bucovin şi cel basarabean Unire vor cu Patria străbună,

O Naţie va fi, un Sânge şi un Neam, o Limbă şi-un Popor sub razele de Lună.

Sub sfântul soare ce va lumina în Zorii ce se-arată de departe

UNIRE FRAŢI ! - deviza mea şi-a ta, să apărăm dreptatea pân la moarte !

CHEMARE LA DEȘTEPTARE

DEŞTEAPTĂ-TE POPOR SPRE FERICIRE

Poporul meu, vei fi mereu flămând,

Şi îngheţat şi însetat mereu vei fi,

De nu te vei trezi, din somn curând

 Spre viaţă fericită, - Vei pieri !

 

Nu noi, ci duşmanii hotarul ni l-au pus

Şi despărţit-ai fratele de frate,

“Eliberarea” comuniştii ne-au adus

Înţelegându-se cu Hitler prin tratate.

 

De îl cinstim pe Ştefan Sfânt şi Mare,

De îi depunem flori la monument,

Întreaga Ţară de la Tisa pân – la Mare

S-o reîntregim, a şi sosit acest moment ! 

Viteazul Domn exemplul lui lăsând:

Poporul a luptat cu forţe mici.

Pământul, Limba şi Credinţa apărând

De aperi Libertatea poţi să-nvingi !

 

Sosita-i Ora deşteptării pentru noi,

Zdrobim hotarul pus de Stalin între fraţi !

Căci Adevărul şi Dreptatea e cu noi,

Luăm soarta-n mâini, de nu – vom fi rataţi !

 

Poporul meu, vei fi mereu flămând,

Şi îngheţat şi însetat mereu vei fi,

De nu te vei trezi, din somn curând

Spre viaţă fericită, - Vei pieri !

CREDINȚĂ ȘI SPERANȚĂ

RUGĂCIUNE

Doamne, Dumnezeul meu, ştii că iar şi iar te rog,

Ştii ce am la suflet eu, căci la suflet am un foc.

Tot ce este pământesc e din voia Ta Părinte.

Soarta neamului lumesc creatura Forţei Sfinte.

Eu Te rog, uneşte Ţara, Neamul meu cel românesc.

Şi norocul adă-l iară, pe pământul strămoşesc.

Adă Ziua Bucuriei, liber să ne fie neamul.

Fericirea reîntregirii să sărbătorim noi hramul

Tare vreau să fim uniţi, într-un gând de libertate.

Fii suntem ai Tăi iubiţi, Tu ne poţi salva de moarte.