marți, 3 noiembrie 2026

O ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CARE UNEȘTE GENERAȚII

Uneori, cele mai frumoase întâlniri din viață sunt cele pe care nu le planificăm. Ele se întâmplă pe neașteptate, ne scot din rutina zilnică și ne oferă prilejul de a descoperi oameni, de a retrăi amintiri și de a împărtăși experiențe care lasă urme în suflet.

Așa s-a întâmplat și în cazul meu, când, ajuns cu ceva timp în urmă la Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Buiucani, pentru a rezolva câteva chestiuni, intenționam să fac doar o vizită scurtă. Însă buna mea cunoștință, doamna Valentina Ciobanu, bibliotecară în cadrul instituției, m-a rugat să mai zăbovesc, anunțându-mă că, în scurt timp, urma să se desfășoare un eveniment deosebit și că ar fi bine să particip, ba chiar să iau cuvântul.

luni, 2 noiembrie 2026

CONTRADICȚIA DIALECTICĂ DINTRE LIBERTATE, INIȚIATIVĂ ȘI DISCIPLINĂ ÎN ACTIVITATEA MILITARĂ

 Consider că aceasta este una dintre cele mai importante contradicții ale educației militare. Ea se manifestă zilnic în raporturile dintre militar și comandant, dintre individ și colectiv, dintre dreptul de a acționa și obligația de a respecta regulile.