Piesa „ȚARA-I MICĂ, ȚARA-I TARE”

 Piesa dramatizează un moment de referință din istoria militară a neamului nostru – Bătălia de la Lipnic (1470) –, scoțând în evidență nu doar geniul strategic și demnitatea Voievodului Ștefan cel Mare în fața cotropitorilor, ci și valorile fundamentale ale ostașilor săi: loialitatea de neclintit, refuzul compromisului și datoria sacră de apărare a hotarelor.

 Personaje:

Ștefan cel Mare – Domnul Țării Moldovei

Cronicarul – Naratorul acțiunii

Pîrcălabul Pîrvu – Căpitanul Cetății Soroca

Vornicul Moldovean

Boierul Alexa – Un boier bătrân, înclinat spre compromis

Radu – Un răzeș (țăran) rămas fără casă

Mamac-bei – Hanul tătarilor

Mustafa – Căpetenie tătară, solul hanului

Ahmed – Fiul hanului Mamac-bei, prizonier

Ostași moldoveni, răzeși, gardi tătare, preoți

ACTUL I: Furtuna de la Lipnic

 

Decor: Marginea pădurii Lipnic, aproape de malul Nistrului. În stânga, cortul tătarilor încă neatins. În dreapta, o stâncă și tufe dese. Pe avanscenă, masa Cronicarului.

Fonul audio: Clopote îndepărtate bat a alarmă, urmate de liniște tensionată, foșnet de frunze și zgomot de râuri.

 

Scena 1

 

(Cronicarul intră încet, își așază cartea, așază o lumânare pe masă).

Cronicarul: Scrie-vom în cartea neamului despre leatul 1470... O vară fierbinte, arsă nu de soare, ci de focul hoardelor din Volga. Păgânii au trecut Nistrul ca lăcustele. N-au lăsat în urmă decât cenușă și plâns de prunci. Dar Domnul Ștefan nu dormea. A strâns oastea din codri, din cetăți, de pe ogoare. Aici, la Lipnic, în desișul pădurii, moldovenii stau cu respirația tăiată. Săbiile sunt ascuțite. Se așteaptă doar semnul Voievodului.

 

Scena 2 (Scenă Nouă – Tabăra Moldovei)

 

(Ștefan cel Mare, Pîrcălabul Pîrvu și boierii privesc o hartă întinsă pe o buturugă. Pîrvu aduce în fața lui Ștefan un țăran zdrențuit, pe Radu).

Pîrcălabul Pîrvu: Măria Ta, l-am găsit la marginea codrului. A scăpat din Lipnicul ars. Păgânii i-au luat tot.

Ștefan cel Mare (punându-i mâna pe umăr): Grăiește, creștine. Nu te teme. Cât de mare e horda din fața noastră?

Radu (tremurând, cu vocea stinsă): Măria Ta... sunt ca frunza și ca iarba. Conducătorul lor, Ahmed, fiul hanului, e de o cruzime fără margini. Au ars biserica din sat, au legat fetele în lanțuri să le ducă peste Nistru. Mi-au ucis tatăl pe pragul casei... (Cade în genunchi) Răzbunare, Vodă! Nu-i lăsa să treacă înapoi Nistrul cu prada noastră!

Ștefan cel Mare (strângând pumnul pe mânerul sabiei): Ridică-te, Radu. Lacrimile tale vor deveni foc pe capul lor. (Către boieri) Ați auzit, boieri? Păgânii cred că Moldova e fără stăpân. Pîrvu! Împarte străjerii în trei cete. Tu ataci dinspre râu, să le tai calea de retragere. Eu vin prin pădure cu cavaleria. Nimeni să nu sufle o vorbă până nu sună trâmbița mea. Să mergem! Dumnezeu e cu noi!

(Toți ies rapid în tăcere. Radu primește un topor de la un ostaș și se alătură).

 

Scena 3 (Bătălia și Capturarea)

(Din culise izbucnesc trâmbițele de luptă. Zgomot intens de săbii, nechezat de cai. Ahmed iese din cort cu garda lui).

Ahmed: Trădare! Ghiaurii au ieșit din pământ! Unde e paza râului?! Pîrvu cel blestemat ne-a tăiat punțile! Luptați, câinilor!

(Moldovenii intră în scenă. Are loc o luptă coregrafiată lungă, de 2-3 minute, cu dueluri individuale. Radu se luptă vitejește. În final, Pîrvu îl pune la pământ pe Ahmed, punându-i sabia la gât. Tătarii rămași aruncă armele).

Ștefan cel Mare: Opriți măcelul! (Se apropie de Ahmed) Tu ești Ahmed, cel care se crede stăpânul stepelor? Pământul acesta pe care l-ai călcat își cere dreptul.

Ahmed (plin de trufie, scuipând sânge): Sunt fiul lui Mamac-bei! Dacă mă atingi, tatăl meu va mătura Moldova de pe fața pământului!

Ștefan cel Mare: Vom vedea cine pe cine va mătura. Pîrvu, în lanțuri cu el! Iar restul prizonierilor care au ars vetrele... să fie judecați după legea aspră a războiului. Nicio milă pentru prădători! Preoți, bateți clopotele!

(Se aud clopote mari și corul solemn. Moldovenii îngenunchează în rugăciune. Ștefan își rostește poezia sacră).

Ștefan cel Mare:

 

Tristă-i viaţa pe la noi 

Ţara-i mică, vreme-ai grea.

Plânge lumea în nevoi

Soarta-i dură, chiar e rea.

 Dumnezeul cel din cer

Ne-a uitat, ne-a părăsit.

Sabia lui cea de fier

Taie neamul răzvrătit.

 Depărtați-ne, Doamne, de rele,

Păcătoși suntem toți sub stele,

Însă neamul nu-l lăsa să piară,

Când dușmanii ne calcă în țară!

 (Ştefan către ostaşi) - Fraților întru Hristos! Victoria asupra tătarilor a fost câștigată și cu ajutorul apărătorului nostru, Sfântul Gheorghe. Slavă Ție, Doamne! Preoții, să bată clopotele și să pomenească vitejii ostași căzuți la datorie. Prin faptele lor, Moldova noastră se va mări și va străluci.

Toți moldovenii împreună cu Ștefan fac semnul crucii. Se aud sunete de clopote bisericești și corul bisericesc.

 

ACTUL II: Durerea și Trufia din Stepă

 

Decor: Cortul Hanului Mamac-bei. Covoare luxoase, perne. O măsuță cu cafea. Un sipet mare din lemn și fier stă deschis în colț.

Fonul audio: Muzică orientală lentă, plină de tristețe.

Scena 1

(Mamac-bei stă pe perne, cu capul în mâini. Mustafa intră cu capul plecat, însoțit de doi ostași răniți).

Mamac-bei: O lună... O lună întreagă de când fiul meu Ahmed a plecat să aducă bogățiile Valahiei. Și azi primesc doar tăcere și corbi care zboară de peste Nistru. Mustafa! De ce taci? Unde este prințul?

Mustafa: Mărite Han... soarele s-a întunecat peste hoardă. La Lipnic, ghiaurul Ștefan ne-a întins o capcană în codri. Oastea a fost împrăștiată. Râul Nistru a crescut din sângele războinicilor noștri.

Mamac-bei (se ridică, urlând de durere): Și Ahmed? Spune-mi că nu e mort! Spune-mi că sabia valahului nu i-a atins gâtul!

Mustafa: Nu e mort, mărite stăpân. E prizonier în cetatea de piatră a Sucevei. Ștefan îl ține în lanțuri, ca pe o fiară în cușcă.

Mamac-bei (se plimbă nebunește prin cort): Ahmed... mândria mea. Cel care trebuia să conducă hoarda după mine... (Se oprește în fața sipetului) Ascultă, Mustafa! Creștinii sunt lacomi. Țara lor e mică și săracă, trăiesc în bordeie de lut. Aurul le ia mințile. Umple acest cufăr cu toți galbenii din vistierie. Ia nestemate, ia mătăsuri.

Mustafa: Vrei să cumpărăm viața unui prinț de la un ghiaur?

Mamac-bei: Da! Du-te cu o sută de călăreți aleși. Intră în sala lui și aruncă-i aurul la picioare. Spune-i că îi dau greutatea băiatului în aur curat. Dar dacă refuză... (Vocea devine șoptită și crudă) spune-i că voi aduna toate semințiile stepei și voi preface Moldova într-un deșert unde nici iarba nu va mai crește! Du-te!

(Mustafa se înclină adânc. Ostașii închid sipetul cu zgomot de fier și îl scot. Mamac-bei cade din nou pe perne, plângând înăbușit).

 

ACTUL III: Judecata de la Suceava

 

Decor: Sala Tronului din Suceava. Tronul în stânga, stindardul roșu cu bour pe perete. O masă mare de consiliu în centru.

Scena 1 (Scenă Nouă – Sfatul Boierilor Divizat) 

(Ștefan cel Mare stă pe tron. Boierii sunt adunați în jurul mesei. Boierul Alexa, un bătrân sfătuitor, ia cuvântul).

Boierul Alexa: Măria Ta, vin vești de la graniță. O sută de călăreți tătari vin ca soli, aducând un cufăr uriaș. Oamenii spun că e plin cu aur pentru răscumpărarea lui Ahmed. Măria Ta... țara e secătuită de războaie. Satele sunt arse. Cu aurul ăsta am putea reconstrui bisericile și am plăti leafa ostașilor. Poate... ar fi bine să acceptăm și să-l lăsăm pe Ahmed liber.

Pîrcălabul Pîrvu (lovind cu pumnul în masă): Niciodată, boierule Alexa! Ai uitat plânsul copiilor de la Lipnic? Dacă îl lăsăm liber pe Ahmed, la primăvară se va întoarce cu o oaste și mai mare! Sângele moldovenilor nu se vinde pe galbenii păgâni!

Boierul Alexa: Dar dacă Hanul vine cu toată hoarda? Suntem puțini, Pîrvu! Aurul ne-ar aduce pacea!

Ștefan cel Mare (se ridică de pe tron. Toți boierii fac liniște):

Pace cumpărată cu aur? Asta nu e pace, Alexa, ci e doar o amânare a robiei! Dacă acceptăm galbenii lor, le arătăm că Moldova poate fi călcată în picioare, atâta timp cât la sfârșit plătesc prețul. Nu! Pământul acesta nu se negociază la tarabă. (Către Vornic, care tocmai intră) Să intre solia! Dar mai întâi, aduceți-l pe Ahmed, să-și vadă scăparea care îi va fi pierzanie.

 

Scena 2

(Confruntarea Finală)

(Ahmed este adus în lanțuri, păzit de Radu și alți ostași. Intră Mustafa, urmat de doi tătari cu cufărul. Trâmbițele sună scurt și amenințător. Mustafa pășește în față fără să se încline).

Mustafa: Ștefan, Domn al Moldovei! Vin din partea măritului Han Mamac-bei. El nu dorește să distrugă țara ta. Privește! (Ostașii tătari deschid cufărul, galbenii strălucesc sub lumina lumânărilor) Aici este răscumpărarea prințului Ahmed. Greutatea lui în aur pur. Ia bogățiile și dă-ne prințul.

Altfel, furia hanului va cădea peste voi ca un trăsnet!

Ahmed (râzând cu aroganță din genunchi): Ai auzit, valahule? Ia aurul și sărută-mi lanțurile, dacă vrei ca țara ta să mai vadă ziua de mâine!

Ștefan cel Mare (coboară încet de pe tron, se apropie de cufăr, ia un pumn de galbeni și îi lasă să cadă înapoi cu un sunet rece): Aur... Frumos strălucește. Dar spune-mi, Mustafa, când ați ars casele răzeșilor mei, când ați ucis bătrânii pe prag, aurul acesta a putut să le cumpere viața înapoi? (Vocea lui devine de gheață) Credeați că Ștefan e un tâlhar de codru care poate fi cumpărat?

Mustafa: Ai grijă, Vodă! Refuzi pacea cu Marea Hordă?

Ștefan cel Mare: Refuz rușinea! (Se întoarce spre Pîrvu) Pîrcălab Pîrvu! Execută porunca! Ahmed, cel care a adus atâta jale, să fie tăiat în patru bucăți și aruncat câinilor! Iar cei nouăzeci și nouă de ostași din garda soliei să fie trași în țepi înalte pe dealul Sucevei! Să se vadă dincolo de Nistru cum își primește Moldova oaspeții nepoftiți!

Mustafa (pălește, făcând un pas înapoi): Suntem soli! E o nelegiuire!

Ștefan cel Mare: Ați fost prădători înainte de a fi soli! (Către Radu și ostași) Luați-i!

(Ahmed și tătarii sunt târâți afară în timp ce strigă și se luptă. Se aud zgomote violente din culise, strigăte și lătrat de câini. Tensiunea dramatică e la maximum. Mustafa rămâne singur, tremurând în genunchi).

Ștefan cel Mare (se apropie de Mustafa): Iar ție, Mustafa, îți las viața ca să fii crainicul morții. Străjeri, crestați-i nasul, ca să poarte pe chip pecetea trufiei sale! Apoi trimiteți-l înapoi în stepă. Spune-i lui Mamac-bei aceste cuvinte: Ștefan nu vinde pământul Moldovei, căci acest pământ nu este al meu, nu este al vostru, ci este al urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor! Pieri de aici!

(Mustafa este luat de ostași. Boierul Alexa și ceilalți boieri își scot săbiile, îngenuncheind în fața lui Ștefan. Radu se întoarce pe scenă, ridicând toporul în semn de victorie. Fundalul muzical explodează într-un marș glorios).

 

Scena Finală

(Apoteoza)

(Toate personajele moldovenești se aliniază pe avanscenă, privind mândru spre public).

Boierul Pîrvu:

Puterea a noastră – unirea de forțe,

Din inimi arzânde aprinde-vom torțe!

Cu noi Dumnezeu, libertatea și viața,

Eroic luptând înspre moarte cu fața!

Ștefan cel Mare:

Izbânda pe noi ne așteaptă oricând,

Stindardul cel roșu în vânt fluturând!

Și demni ca să fim de-al strămoșilor sânge,

Ridică-te, frate, și paloșul strânge!

Radu (Răzeșul):

Îndreaptă hotarul cu mâna de-oțel,

Vrăjmașii să moară și lașii la fel!

Născuți pe o glie de voievozi mari,

Aici ne e locul și suntem cei mai tari!

 

(Imediat după ultimele cuvinte ale lui Radu, muzica de fundal se schimbă. Toba bate un ritm sacadat, de marș militar. Din culise își face apariția un grup de tineri militari — studenți de la Academia Militară / elevi de la Colegiul Militar —, îmbrăcați în uniforme de paradă. Aceștia mărșăluiesc în cadență perfectă și se aliniază pe flancurile și în spatele actorilor. Militarii iau poziția de drepți și salută onorific, în timp ce actorii ridică săbiile.

Odată așezați, într-o singură voce puternică, actorii și tinerii militari încep să interpreteze celebrul cântec patriotic pe versurile lui Vasile Alecsandri).

 

Toți (Actorii și Militarii, într-un cor bărbătesc și răsunător):

Ştefan, Ştefan, Domn cel mare

Seamăn pe lume nu are

Decât numai mândrul soare!

Din Suceava când el sare,

Pune pieptul la hotare

Ca un zid de apărare!

Braţul lui fără-ncetare

Bate hoardele tătare,

Bate cetele maghiare,

Bate leşi din fuga mare,

Bate turci pe zmei călare

Şi-i scuteşte de-ngropare.

Lumea-ntreagă stă-n mirare,

Ţara-i mică, ţara-i tare

Şi duşmanul spor nu are!

 

(La ultimul vers – „Şi duşmanul spor nu are!” – militarii salută din nou ferm, actorii bat o dată, puternic, cu armele în scuturi, iar pe fundal lumina cade dramatic pe Stindardul Moldovei și pe Ștefan cel Mare. Tablou static, solemn și plin de măreție).

 

CORTINA

 

 Autor: Iurii Moisei