Utilizarea armei de către militari și porunca ,,Să nu ucizi” - contradicție sau excepție?

 Porunca "Să nu ucizi", prezentă în Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 5, versetul 21, reprezintă o fundamentare esențială a eticii creștine, subliniind importanța păcii, iubirii și respectului pentru viață. Însă, în contextul militar actual, în care utilizarea armelor este adesea o necesitate, cum se reconciliază această poruncă cu rolul și responsabilitățile militare?

 Sfânta Evanghelie după Matei

Capitolul 5 Versetul 21. 

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.

 Textul din Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 5, versetul 21, este o afirmație a lui Iisus Hristos despre importanța iubirii și a păcii. În versetul 21, Isus amintește de porunca biblică "Să nu ucizi", care este o poruncă fundamentală a creștinismului.

Această poruncă este o reiterare a poruncii date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai (Exodul 20:13).

Porunca este clară: nu este permis să ucizi. Cum pot fi militarii adevărați creștini, dacă sunt obligați să facă lucruri care par a contrazice poruncile lui Iisus? Aici este necesar de explicat...

1. Contextualizarea învățăturilor lui Iisus

 Când analizăm porunca "Să nu ucizi" în contextul învățăturilor lui Iisus, este esențial să înțelegem publicul țintă al mesajului său și principiile fundamentale pe care le-a promovat.

Iisus Hristos a trăit și a predicat într-o societate marcată de conflicte politice, tensiuni religioase și opresiune. Mesajul său a fost adresat oamenilor obișnuiți, fie că erau săraci, bogați, pescari sau colectori de taxe. El a vorbit despre un Dumnezeu care este iubire, despre un regat al cerurilor deschis tuturor, indiferent de statutul social sau etnia lor.

 Principiile fundamentale promovate de Iisus:

 1. Iubirea față de aproapele: Iisus a subliniat importanța iubirii față de aproapele ca unul dintre cele mai importante porunci. El a îndemnat oamenii să iubească și să fie milostivi, chiar și față de cei considerați dușmani.

 2. Non-violența și răzbunarea: Iisus a respins ideea răzbunării și a violenței personale, promovând în schimb iertarea și reconcilierea. El a îndemnat oamenii să pună cealaltă obrază, să ierte și să evite răzbunarea.

 3. Compasiunea și mila: Iisus a trăit și a manifestat compasiunea și mila față de cei săraci, bolnavi și marginalizați. El a îndemnat oamenii să ajute pe cei în nevoie și să împartă cu ceilalți din binecuvântările lor.

 Atunci când Iisus a rostit porunca "Să nu ucizi", el nu a făcut-o izolat de restul învățăturilor sale. Această poruncă reflectă esența învățăturilor sale despre iubire, non-violență, compasiune și respect pentru viață. Pentru Iisus, "a ucide" nu se referă doar la actul fizic de a lua viața cuiva, ci și la rănirea, denigrarea sau distrugerea demnității și a integrității umane.

 Prin urmare, atunci când militarii se confruntă cu dilema folosirii armelor în serviciul lor, este esențial să înțeleagă că porunca "Să nu ucizi" se referă la promovarea vieții, a păcii și a respectului față de demnitatea umană. Folosirea forței, chiar și într-un context militar, trebuie să fie întotdeauna în concordanță cu aceste principii fundamentale ale iubirii, compasiunii și respectului pentru viață.

 Prin urmare, înțelegerea profundă a contextului și a principiilor învățăturilor lui Iisus ne oferă instrumentele necesare pentru a reconcilia porunca "Să nu ucizi" cu rolul și responsabilitățile militare. Este esențial să recunoaștem că iubirea, compasiunea și respectul pentru viață sunt nucleul învățăturilor lui Iisus și că orice acțiune, inclusiv folosirea armelor, trebuie să fie ghidată de aceste principii.

  2. Diferența dintre apărare și agresiune

 Unul dintre principalele argumente pentru reconcilierea între porunca "Să nu ucizi" și rolul militarilor este diferențierea clară între acțiunile defensive și cele agresive. Înțelegerea și aplicarea corectă a acestei distincții pot oferi o perspectivă mai echilibrată asupra modului în care militarii pot îndeplini responsabilitățile lor în spiritul învățăturilor creștine.

Apărarea se referă la utilizarea forței pentru a proteja vieți, teritoriu sau valori împotriva unei amenințări externe. Este o acțiune reactivă, răspunzând la un pericol iminent și având ca scop protejarea inocenților și menținerea securității.

 Exemplu: În contextul unui război, atunci când o națiune este atacată, militarii sunt trimiși să apere teritoriul și populația. Acțiunile lor, deși pot implica folosirea armelor, sunt motivate de intenția de a proteja și de a preveni distrugerea și suferința. Un astfel de comportament poate fi considerat în acord cu principiile creștine de protejare a nevinovaților și de apărare a binelui împotriva răului.

 Pe de altă parte, agresiunea se referă la initierea utilizării forței împotriva altora fără o justificare legitimă. Este o acțiune proactivă, având ca scop atingerea unor obiective personale sau naționale prin forță și violență.

 Exemplu: Un atac nejustificat asupra unei țări vecine pentru a-i extinde teritoriul sau pentru a controla resursele sale nu este în concordanță cu principiile creștine. Este o manifestare a egoismului și a dorinței de putere, care contravine învățăturilor lui Iisus de iubire, compasiune și respect față de aproapele.

 În lumină acestei distincții clare între apărare și agresiune, militarii care acționează în spiritul protejării vieții și a valorilor umane, într-un mod proporțional și responsabil, pot fi considerați în acord cu principiile creștine. Este esențial ca militarii să fie instruiți și să acționeze în conformitate cu aceste principii, evitând violența gratuită și promovând dialogul, negocierile și soluțiile pașnice în măsura posibilului. Astfel, reconcilierea dintre datoria militară și învățăturile creștine devine mai accesibilă și mai coerentă.

 3. Responsabilitatea în folosirea armelor

 Utilizarea armelor în cadrul militar presupune o mare responsabilitate și se bazează pe principii etice stricte. Militarii sunt instruiți să folosească forța numai atunci când este absolut necesar și să acționeze cu discernământ și judecată.

 a) Formare și instruire

 Înainte de a fi lăsați să manevreze arme, militarii trec printr-un proces riguros de formare și instruire. Această instruire nu se referă doar la aspectele tehnice ale armamentului, ci și la etica și responsabilitatea care însoțesc utilizarea armelor.

 Exemplu: Un soldat care a fost instruit în mod corespunzător în privința armamentului său va ști când și cum să îl folosească în mod responsabil, evitând astfel pierderea de vieți nevinovate.

 b) Reguli de angajare și proporționalitate

 Forțele armate au reguli stricte referitoare la angajarea cu armament. Aceste reguli includ principii precum proporționalitatea și evitarea victimelor civile. Un militar trebuie să evalueze întotdeauna situația și să decidă dacă utilizarea forței este justificată și proporțională în contextul dat.

 Exemplu: Într-o operațiune militară, un comandant trebuie să decidă dacă un atac asupra unui obiectiv țintă este justificat în raport cu riscul de a cauza victime civile. Aceasta necesită discernământ și o evaluare atentă a situației.

 c) Responsabilitatea post-misiune

 După o misiune sau o acțiune militară, este esențial ca militarii să reflecteze asupra acțiunilor lor și să evalueze dacă au acționat în conformitate cu principiile etice și regulile de angajare. Aceasta implică o autoevaluare sinceră și, dacă este necesar, o corectare a comportamentului viitor.

 Exemplu: După un atac asupra unui obiectiv militar, echipa responsabilă trebuie să examineze dacă au existat victime civile și dacă forța a fost utilizată în mod proporțional. Dacă se constată abateri de la standardele etice, acestea trebuie raportate și corectate.

 d) Dezvoltarea unei culturi de etică și responsabilitate

 Pentru a asigura o utilizare responsabilă a armelor, este esențial să se dezvolte și să se promoveze o cultură de etică și responsabilitate în cadrul forțelor armate. Aceasta include educația continuă, discuțiile deschise despre dilemele etice și promovarea unui comportament responsabil în rândul militarilor.

 Exemplu: Organizarea de ateliere și dezbateri în cadrul unităților militare despre etica folosirii armelor și responsabilitățile care însoțesc această utilizare poate contribui la creșterea conștiinței și a responsabilității militare.

 Prin urmare, responsabilitatea în folosirea armelor în cadrul militar nu se referă doar la competența tehnică, ci și la capacitatea de a acționa în mod etic, proporțional și responsabil în diverse situații. Aceasta reprezintă o parte esențială a formării și instruirii militare și este crucială pentru reconcilierea datoriei militare cu principiile etice creștine.

 4. Jurământul militar și angajamentul față de țară

 Militarii depun un jurământ prin care își asumă responsabilitatea față de țară și angajamentul față de serviciul militar. Acest jurământ reflectă un angajament solemn de a proteja și de a servi, chiar și cu prețul vieții.

 Exemplu: Un soldat care acționează în conformitate cu jurământul său, punând viața pe linie pentru a proteja libertățile și valorile națiunii sale, poate fi văzut ca urmând un ideal nobil, chiar dacă acest lucru implică utilizarea armelor.

 Depunerea jurământului militar reprezintă un moment solemn și angajant în viața fiecărui soldat, simbolizând legătura strânsă dintre individ și țară, precum și responsabilitatea gravă ce decurge din această relație.

 Importanța jurământului militar

 Jurământul militar nu este doar un formalism sau o simplă procedură administrativă; este un angajament solemn prin care militarul își pune viața în slujba națiunii sale. Acest jurământ reflectă o conștiință clară a responsabilităților și datoriilor care îi revin, inclusiv, dacă este cazul, utilizarea forței în apărarea națională sau în sprijinul aliaților.

 Angajamentul față de țară

 Prin jurământ, soldatul promite să apere națiunea și valorile acesteia, inclusiv drepturile și libertățile cetățenilor săi. Acest angajament poate implica sacrificii personale, inclusiv riscul pierderii vieții în acțiunile militare.

 Exemplu de aplicare a jurământului militar

 Imaginați-vă un caz în care o națiune este amenințată de o forță invadatoare. În această situație, militarii, în conformitate cu jurământul lor, sunt chemați să acționeze pentru a proteja teritoriul, populația și valorile naționale. Această acțiune, deși implică utilizarea armelor și posibilitatea luării de vieți, poate fi văzută ca un exemplu de îndeplinire a jurământului militar, în care apărarea națiunii și a libertăților sale este prioritară.

 Confruntarea dintre jurământ și porunca "Să nu ucizi"

 În ciuda aparențelor, jurământul militar nu intră în conflict direct cu porunca "Să nu ucizi". Înțelegerea corectă a acestei porunci biblice nu o privează de nuanță și context. Astfel, apărarea vieții nevinovate, a libertăților și a valorilor fundamentale poate fi văzută ca un act de responsabilitate și curaj, în concordanță cu învățăturile lui Iisus, care a subliniat importanța sacrificiului de sine pentru binele comun.

 Jurământul militar și angajamentul față de țară reprezintă o expresie profundă a devotamentului și loialității militare față de națiune. Prin îndeplinirea jurământului în spiritul responsabilității și al protejării valorilor și libertăților fundamentale, soldatul creștin își poate reconcilia datoria militară cu principiile și învățăturile creștine. Acest echilibru delicat necesită înțelegere, discernământ și un angajament ferm față de respectarea vieții și promovarea păcii în orice context.

 5. Promovarea păcii și respectul față de viață

 Una dintre cele mai semnificative învățături ale lui Iisus este promovarea păcii și respectul față de viață. Deși militarismul poate fi asociat adesea cu violența și conflictul, există numeroase exemple în care militarii și organizațiile militare au lucrat activ pentru a promova păcii, pentru a preveni conflictele și pentru a proteja viețile. Astfel, interpretarea și aplicarea principiilor creștine în contextul militar pot oferi un cadru solid pentru promovarea păcii și respectul față de viață.

 Exemplu 1: Operațiuni umanitare și de asistență

 Militarii sunt adesea implicați în operațiuni umanitare și de asistență în cazuri de dezastre naturale sau conflicte civile. În aceste situații, scopul principal este de a proteja și ajuta populația civilă, nu de a lupta. Aceste misiuni reflectă un angajament profund față de respectul față de viață și promovarea păcii.

 De exemplu, în urma cutremurului devastator din Haiti din 2010, forțele armate din mai multe țări au intervenit rapid pentru a oferi ajutor medical, alimente, apă și adăpost, salvând mii de vieți și demonstrând un puternic spirit de umanitate și compasiune.

 Exemplu 2: Diplomație și negocieri

 Militarii sunt, uneori, implicați în misiuni diplomatice și de negocieri pentru a preveni conflictele și pentru a promova pacea. Aceste eforturi includ dialogul cu părțile implicate într-un conflict, medierea disputelor și găsirea soluțiilor pașnice pentru rezolvarea diferendelor.

 Un exemplu notabil este implicarea forțelor ONU în medierea și monitorizarea acordurilor de pace în diferite părți ale lumii, unde militarii au jucat un rol esențial în stabilizarea și reconstrucția zonelor afectate de conflicte, contribuind la promovarea păcii și la protejarea vieților civile.

 Exemplu 3: Educație și formare

 Militarii beneficiază de formare intensivă în domeniul drepturilor omului, eticii și regulilor de conflict. Această educație îi pregătește să acționeze în conformitate cu principiile creștine de respect față de viață și demnitatea umană.

 Prin programele de educație și formare, militarii sunt învățați să aplice forța cu discernământ, să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să promoveze dialogul și înțelegerea reciprocă între diferite grupuri și comunități.

 Promovarea păcii și respectul față de viață sunt principii centrale ale învățăturilor lui Iisus, care pot fi integrate și aplicate în mod coerent în activitățile și responsabilitățile militare. Prin intermediul implicării în operațiuni umanitare, diplomatie și formare etică, militarii au oportunitatea de a demonstra că pot îmbina cu succes datoria militară cu valorile creștine, contribuind astfel la construirea unui mediu mai pașnic și mai sigur pentru toți.

  Concluzii generale

 În lumina poruncii "Să nu ucizi" și a învățăturilor lui Iisus Hristos, există o tensionare evidentă între rolul și responsabilitățile unui militar și principiile etice creștine. Cu toate acestea, printr-o interpretare profundă și echilibrată a învățăturilor creștine și prin aplicarea acestora în mod responsabil în contextul militar, se poate reconcilia datoria militară cu valorile creștine.

 Militarii pot acționa în conformitate cu principiile creștine prin promovarea păcii, respectul față de viață și prin implicarea activă în operațiuni umanitare și de asistență. De asemenea, educația și formarea etică joacă un rol crucial în pregătirea militarilor pentru a lua decizii înțelepte și responsabile în situații complexe și tensionate.

 Astfel, militarii pot fi adevărați creștini, îndeplinindu-și obligațiile militare în conformitate cu învățăturile lui Iisus, folosind armele cu responsabilitate, depunând jurământul militar cu o conștiință curată și promovând pacea și respectul în cadrul comunității lor. Cu toate că există provocări și dileme etice în activitatea militară, o abordare echilibrată, bazată pe compasiune, înțelegere și respect față de viață, poate îmbunătăți semnificativ compatibilitatea dintre datoria militară și principiile creștine.

Autor: Iurii Moisei ©