duminică, 22 octombrie 2023

Drepturile și responsabilitățile militare în contextul luptei și prizonieratului

 În orice armată, militarii sunt instruiți să respecte anumite norme și reguli atunci când se află în acțiuni de luptă și în cazul căderea lor prizonieri în mâinile inamicului. Aceste reguli sunt menite să asigure un echilibru între rezistența militarilor și respectarea drepturilor umane, în special în situații de conflict armat. Acest articol explorează obligațiile și drepturile militarelor în astfel de circumstanțe, aducând argumente și contra-argumente relevante. Materialul va fi util atât comandanților de subunități cât și studenților de la Academia Militară a Forțelor Armate ca material metodic. 


 Militarii aflați în prizonierat sunt persoanele din forțele armate sau organizațiile militare care au fost capturate de forțele inamice sau de adversarii lor și sunt ținute captive. Prizonierii de război beneficiază de protecție în temeiul Convențiilor de la Geneva, care stabilesc reguli clare pentru tratamentul uman al prizonierilor de război. Aceste convenții sunt tratate internaționale care au fost adoptate pentru a proteja drepturile și bunăstarea persoanelor aflate în prizonierat în timpul conflictelor armate.

Prizonierii de război au drepturi specifice, inclusiv:

 1. Dreptul la tratament uman: Prizonierii de război trebuie tratați cu umanitate, fără nicio formă de tortură, tratament inuman sau degradant.

 2. Dreptul la respectarea demnității umane: Prizonierii de război nu pot fi supuși la tratamente umilitoare sau degradante. Ei trebuie să fie tratați cu respect pentru demnitatea lor umană.

 3. Dreptul la contactul cu Crucea Roșie și semilună roșie: Prizonierii de război au dreptul la contactul cu organizațiile umanitare, cum ar fi Crucea Roșie, care pot verifica starea lor și asigura livrarea ajutorului umanitar.

 4. Dreptul la un proces corect: Dacă sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni, prizonierii de război au dreptul la un proces corect și echitabil.

 5. Dreptul la comunicare cu familia: Prizonierii de război au dreptul la corespondență cu familia lor, cu respectarea cenzurii limitate, dacă este necesară din motive de securitate.

 Tratarea prizonierilor de război este un aspect important al dreptului internațional umanitar și este menită să protejeze drepturile fundamentale ale persoanelor aflate în custodie în timpul conflictelor armate. Violarea acestor drepturi poate fi considerată o crimă de război în conformitate cu dreptul internațional.

Să studiem mai amănunțit drepturile și responsabilitățile militare în contextul luptei și prizonieratului.

Extras din regulamentul

Serviciului interior al forţelor armate

ale republicii moldova

 22. Militarul, în timpul acţiunilor de luptă, chiar şi atunci cînd este izolat de unitatea (subunitatea) sa militară şi se află în încercuire deplină, este obligat să opună rezistenţă dîrză inamicului.

Aflîndu-se în calitate de prizonier, militarul este obligat să caute şi să folosească orice ocazie pentru a se elibera pe sine şi pe camarazii săi din prizonierat şi pentru a se reîntoarce la trupele sale. Militarul făcut prizonier de către inamic, la interogatoriu, are dreptul să-şi spună numai numele, prenumele, patronimicul, gradul militar, data naşterii şi numărul personal.

Militarii aflaţi în prizonierat, în situaţia de ostatic sau de persoană internată, dar care nu au încălcat Jurămîntul militar şi nu au săvîrşit infracţiuni contra statului sau contra păcii şi umanităţii, beneficiază de statutul de militar.

Autorităţile publice competente şi conducătorii structurilor militare sînt obligaţi să întreprindă măsuri pentru eliberarea militarilor aflaţi în prizonierat, în situaţia de ostatic sau de persoană internată, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare, de alte acte normative şi în conformitate cu normele dreptului internaţional.

 Militarul în luptă: OBLIGAȚIA de a opune rezistență

Unul dintre principiile fundamentale ale serviciului militar este acela de a apăra țara și camarazii în timpul acțiunilor de luptă. În aceste situații, militarul, chiar și atunci când este izolat de unitatea sa militară și se află în încercuire deplină, este obligat să opună rezistență inamicului. Această obligație derivă din jurământul militar și din datoria de a proteja interesele naționale.

 Argument:  Un argument puternic în favoarea obligației militarului de a opune rezistență inamicului este acela că militarii sunt antrenați și instruiți pentru a proteja teritoriul și valorile naționale. Refuzul de a opune rezistență poate pune în pericol aceste interese și poate duce la pierderi semnificative. În plus, lupta și rezistența în fața inamicului pot crea oportunități pentru unitatea militară să ofere sprijin și să încerce să recupereze militarii izolați.

Refuzul de a lupta în astfel de situații poate compromite siguranța altor militari și poate afecta succesul general al operațiunilor militare. Prin urmare, militarii au datoria morală și legală de a lupta cu curaj și hotărâre.

 Contra-argument:

În anumite circumstanțe, cum ar fi ordinele incorecte sau ilegale, militarii pot fi puși în situația de a trebui să încalce ordinele superioare. Astfel, subordonarea absolută nu ar trebui să fie un pretext pentru acțiuni inumane sau ilegale în timpul conflictelor militare.

În ciuda obligației de a opune rezistență, protecția drepturilor omului este un aspect crucial în contextul conflictelor armate. O rezistență prea îndârjită poate aduce prejudicii inutile militarilor și inamicilor, cu implicații asupra siguranței și integrității lor. Respectarea unor reguli umanitare și a dreptului internațional poate preveni abuzurile și poate facilita dialogul în vederea unei soluții pașnice.


Militarul prizonier: DREPTUL de a-și păstra identitatea

Când un militar devine prizonier de război și este supus interogatoriului inamicului, el are dreptul să-și spună numai numele, prenumele, patronimicul, gradul militar, data nașterii și numărul personal. Această prevedere are ca scop protejarea militarului și evitarea dezvăluirii de informații sensibile care ar putea prejudicia interesele naționale.

 Argument:

Limitarea informațiilor furnizate inamicului este esențială pentru a proteja securitatea militarului și a națiunii sale. Păstrarea strictă a acestor date personale este un element crucial al pregătirii militare.

 Contra-argument:

Unele situații pot necesita cooperarea cu inamicul, cum ar fi dezvăluirea unor detalii non-sensibile care pot duce la îmbunătățirea condițiilor de prizonierat sau pot contribui la negocieri pentru eliberarea altor prizonieri. Acest aspect poate ridica dileme etice în rândul militarilor. Cu toate acestea, limitarea informațiilor poate fi un obstacol în încercarea de a identifica și elibera militarii dispăruți sau prizonieri. Este important să se găsească un echilibru între protejarea intereselor naționale și respectarea drepturilor prizonierilor, inclusiv dreptul la un tratament corect și uman.

 Statutul de militar în prizonierat

Militarii aflați în prizonierat, în situația de ostatic sau de persoană internată, dar care nu au încălcat Jurământul militar și nu au săvârșit infracțiuni contra statului sau contra păcii și umanității, beneficiază de statutul de militar. Această prevedere are în vedere drepturile și tratamentul cuvenit militarilor chiar și în timpul prizonieratului.

 Argument:

Protejarea statutului de militar în prizonierat reprezintă o măsură umanitară care contribuie la menținerea demnității și respectului pentru militari chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

 Contra-argument:

Unii pot argumenta că recunoașterea militarilor drept "militari" în timpul prizonieratului ar putea avea un impact negativ asupra negocierilor pentru eliberarea lor, deoarece inamicul ar putea considera că dispun de o monedă de schimb valoroasă.

 Eliberarea militarilor prizonieri

Autoritățile publice competente și conducătorii structurilor militare sunt obligați să întreprindă măsuri pentru eliberarea militarilor aflați în prizonierat, în situația de ostatic sau de persoană internată, în conformitate cu normele dreptului internațional. Acest aspect subliniază importanța eforturilor de a recupera și elibera militarii răpiți sau luați prizonieri în timpul conflictelor.

 Argument:

Militarilor li se acordă dreptul de a căuta eliberarea din prizonierat, ceea ce este esențial pentru supraviețuirea lor și pentru menținerea moralului. Aceasta poate implica încercări de evadare sau de a comunica cu forțele proprii pentru a coordona eliberarea lor. Eliberarea din prizonierat poate contribui la încheierea conflictului mai repede. Eliberarea militarilor prizonieri este vitală pentru asigurarea siguranței acestora și pentru evitarea suferinței nejustificate. Aceasta reprezintă un aspect cheie al eticii militare și a drepturilor omului.

 Contra-argument:

În unele cazuri, eliberarea militarilor prizonieri poate pune în pericol alte vieți sau poate duce la concesii nepotrivite către inamic. Prudența și o abordare echilibrată sunt necesare în astfel de situații. Eliberarea militarilor din prizonierat poate avea un preț mare. Încercările de evadare pot duce la pierderi umane semnificative, iar eforturile de eliberare pot declanșa conflicte înverșunate. Aceste acțiuni pot pune în pericol atât prizonierii, cât și unitățile militare care încearcă să-i elibereze.

Concluzie

În contextul militar, militarii au obligații de a lupta în mod curajos și de a proteja informațiile sensibile, dar au și drepturi de a-și păstra identitatea și de a beneficia de statutul de militar în prizonierat. Eliberarea militarilor prizonieri reprezintă o prioritate, dar poate genera dileme etice. În ultimă instanță, echilibrul dintre obligațiile și drepturile militare trebuie să țină cont de situațiile specifice și de normele dreptului internațional. Drepturile și obligațiile militare în timpul conflictelor armate sunt subiecte complexe și sensibile. În timp ce obligația militarilor de a opune rezistență inamicului este esențială pentru apărarea intereselor naționale, trebuie să se țină cont și de respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional. Protejarea vieților și integrității militarelor, precum și menținerea dialogului în conflict, sunt elemente esențiale pentru gestionarea adecvată a situațiilor de luptă și prizonierat în contextul legislației naționale și internaționale.

Autor: Iurii Moisei ©

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu