Conducerea unică și analiza argumentelor pro și contra acestui principiu

 Conducerea unică este unul dintre principiile fundamentale ale Forțelor Armate, indiferent despre care armată se discută. Acest principiu implică învestirea comandantului sau șefului cu autoritate deplină asupra subordonaților și cu responsabilitate personală în fața legii pentru toate aspectele vieții și activității unității militare, precum și a fiecărui militar în parte. În acest articol, voi analiza argumentele pro și contra adoptării acestui principiu în Forțele Armate. Materialul va fi util atât comandanților de subunități cât și studenților de la Academia Militară a Forțelor Armate ,,Alexandru cel Bun” ca material metodic.

Extras din Regulamentul

Serviciului Interior al Forţelor Armate

ale Republicii Moldova

 

Conducerea unică

 41. Conducerea unică este unul din principiile de bază ale Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Ea constă în învestirea comandantului (şefului) cu autoritate deplină asupra subordonaţilor şi cu responsabilitate personală în faţa legii pentru toate aspectele vieţii şi activităţii unităţii (subunităţii) militare şi fiecărui militar în parte.

Conducerea unică constă în faptul că comandantul (şeful) are dreptul, pornind de la analiza situaţiei, de unul singur să ia decizii, să dea ordinele respective în strictă corespundere  cu legislaţia în vigoare, cu regulamentele militare şi să controleze      exe­cutarea lor.    

42. Discutarea ordinului este inadmisibilă, iar nesubordonarea sau neexecutarea ordinului se consideră infracţiune mili­tară.

 

Ordinele militare și obediența sunt fundamentale în organizarea și funcționarea Forțelor Armate. Într-un context militar, disciplina și respectarea ordinului sunt esențiale pentru asigurarea eficienței și securității. Cu toate acestea, problema discutabilă când este sau nu admisibilă discuția asupra unui ordin militar și în ce condiții neexecutarea unui ordin ar putea fi justificată a stârnit de-a lungul timpului numeroase dezbateri. În acest articol, vom analiza argumentele și contra-argumentele relevante în această dilemă morală.

 Argumente în favoarea Conducerii Unice

1.      Eficiența decizională: 

Conducerea unică permite comandantului sau șefului să ia decizii rapide și eficiente, fără a aștepta consultări sau aprobări suplimentare. Acest aspect devine crucial în situațiile de urgență, unde timpul este limitat și securitatea națională poate depinde de promptitudinea acțiunilor.

 

2.      Reducerea riscului de dezertare: 

Impunerea autorității deplină asupra comandantului contribuie la reducerea riscului de dezertare sau nesupunere la ordinele militare. Faptul că nesubordonarea este tratată drept infracțiune militară poate contribui la menținerea disciplinei în rândurile forțelor armate.

 

3.      Claritatea în lanțul de comandă: 

Stabilirea unei conduceri unice definește clar lanțul de comandă, diminuând confuzia și ambiguitatea în cadrul unității militare. Această claritate poate facilita comunicarea și executarea rapidă a ordinelor.

 

Contra-Argumente în defavoarea Conducerii Unice

1.      Concentrarea excesivă de putere: 

Unul dintre principalii critici aduși conducerii unice este riscul de concentrare excesivă de putere în mâinile comandantului sau șefului. Această situație poate deschide calea pentru abuzuri de putere și decizii nepotrivite, având consecințe serioase în funcționarea eficientă a unei unități militare.

 

2.      Lipsa de responsabilitate colectivă: 

O altă preocupare legată de conducerea unică este absența responsabilității colective în luarea deciziilor. Atunci când un singur individ are autoritatea deplină, lipsa unui proces de verificare colectiv poate duce la incapacitatea de a corecta deciziile eronate sau de a critica constructiv.

 

3.      Disciplină excesivă: 

Există temeri că conducerea unică poate contribui la instaurarea unei culturi de disciplină excesivă, în care militarii sunt descurajați să-și exprime opiniile sau să aducă critici constructive. Aceasta poate submina inovația, inițiativa și creativitatea în cadrul unității militare, afectând negativ capacitatea de adaptare la schimbări și evoluții strategice.

 În final, alegerea între conducerea unică și alte modele de comandă depinde de contextul specific și de nevoile operaționale ale unei forțe armate. Este esențial să se găsească un echilibru între eficiență și responsabilitate pentru a asigura o conducere eficace și echitabilă.

      Argument: Inadmisibilitatea discuției

 Unul dintre argumentele-cheie în favoarea inadmisibilității discuției în cazul ordinului militar este menținerea disciplinei și eficienței operaționale. Situațiile de luptă sau operațiunile militare pot evolua rapid, iar întârzierile în execuția ordinelor pot avea consecințe grave. Prin urmare, în aceste contexte, discutarea ordinului ar putea conduce la decizii întârziate și, implicit, la riscuri crescute pentru viețile soldaților și pentru succesul misiunii.

 Contra-argument: Discuția ca formă de învățare și îmbunătățire

În contrast, un contra-argument semnificativ adus în discuție susține că dialogul și discuția ar putea servi drept mijloc de învățare și îmbunătățire continuă. Se argumentează că orice organizație, inclusiv forțele armate, ar trebui să încurajeze membrii să pună întrebări și să discute proiectele ordinilor, mai ales în situații neobișnuite sau critice. Acest proces ar putea evidenția posibile erori sau aspecte neglijate în planificare, contribuind astfel la o pregătire mai eficientă și la evitarea potențialelor probleme.

 În esență, dezbaterea se concentrează pe dilema între menținerea disciplină și eficiență pe de o parte, și promovarea dialogului și învățării continue pe de altă parte. Argumentul în favoarea inadmisibilității discuției subliniază necesitatea unei acțiuni rapide în context militar, în timp ce contra-argumentul evidențiază avantajele aduse de o abordare mai deschisă și colaborativă. În final, alegerea dintre aceste poziții poate depinde de specificul situației și de obiectivele strategice ale unei unități militare.

 

    Argument: Nesubordonarea ca infracțiune

Legea militară servește drept cadrul juridic esențial pentru definirea nesubordonării ca o infracțiune militară. Această perspectivă legală se bazează pe necesitatea crucială de a menține disciplina și ordinea în cadrul trupelor militare. Argumentul principal este că nesubordonarea reprezintă o amenințare la adresa autorității și coeziunii unităților militare, având potențialul de a submina misiunile și siguranța generală.

Prin aplicarea strictă a legilor militare, comandanții și autoritățile își propun să asigure respectarea ierarhiei militare, ceea ce este esențial pentru buna funcționare a forțelor armate. În absența disciplinei, riscurile de dezorganizare și eșec al operațiunilor militare cresc semnificativ. Astfel, tratarea nesubordonării ca o infracțiune subliniază importanța respectului pentru comandă și ordine, elemente fundamentale pentru eficiența forțelor armate.

 

 Contra-argument: Nesubordonarea ca act de conștiință

            În ciuda definirii legale a nesubordonării, un contra-argument semnificativ susține că aceasta ar putea fi justificată în anumite circumstanțe, atunci când un soldat se confruntă cu un ordin evident ilegal sau imoral. În aceste situații, nesubordonarea nu ar trebui privită ca o infracțiune, ci mai degrabă ca un act de conștiință și un semn al responsabilității personale.

Principiile etice și legale ar trebui să ofere spațiu pentru refuzul ordinelor care ar implica participarea la crime de război sau la încălcări ale drepturilor omului. Astfel, în această perspectivă, nesubordonarea devine o expresie a discernământului moral al militarului, care alege să nu se conformeze unor comenzi care contravin valorilor fundamentale ale dreptului internațional și umanității.

În concluzie, dezbaterea privind nesubordonarea ca infracțiune versus act de conștiință relevă un conflict între necesitatea de a menține disciplina militară și recunoașterea obligației morale de a refuza ordinele injuste. O soluție echilibrată ar trebui să țină cont atât de imperativul funcționării eficiente a forțelor armate, cât și de respectul pentru principiile etice și legale care definesc comportamentul uman în timp de război.

       Concluzie

Principiul Conducerii Unice în Forțele Armate ale Republicii Moldova este un subiect complex cu argumente pro și contra. Acesta oferă eficiență în luarea deciziilor și asigurarea disciplinei, dar poate genera riscul concentrării excesive de putere și lipsa de responsabilitate colectivă. Este important ca această chestiune să fie abordată cu atenție și să se găsească un echilibru între autoritatea deplină a comandantului și respectarea drepturilor și demnității militarilor. De asemenea, o supraveghere și control adecvate trebuie să existe pentru a preveni abuzurile de putere și a asigura că principiul Conducerii Unice se aplică în conformitate cu standardele internaționale ale dreptului umanitar.

Discutarea ordinului și nesubordonarea reprezintă o dilemă morală complexă în contextul militar. Este important să găsim un echilibru între menținerea disciplinei și a eficienței operaționale și protejarea valorilor etice și legale. În acest sens, procesele de formare și educație militară ar trebui să abordeze aceste probleme pentru a ajuta militarii să înțeleagă diferența dintre obediența necesară și responsabilitatea personală.

Autor: Iurii Moisei ©