Concursul de eseuri cu genericul „Eterna Pace”

În scopul promovării în rândul tineretului și a efectivului Armatei Naționale a tradiţiilor militare, educației cultural-artistice și militar-patriotice, respectului față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova în Armata Națională e desfășoară Concursul de eseuri cu genericul „Eterna Pace”.

Augustin Munteanu

Elev al clasei IX-a ,,A” L.T. ,,Olimp”, Sîngerei

Maxim Brașovschi

elev clasa IX-a ,,C” LT ,,Olimp” or. Sîngerei

Tatiana Tiosa sergent clasa II Brigada 3 infanterie motorizată

Când încep să vorbească armele, însemnă că diplomația a pierdut totul...

 Ecoul războiului rămâne viu și astăzi, iar eroii noștri, în special cei care au luptat cu arma în mână își stăpânesc cu greu emoțiile când își amintesc de ororile prin care au trecut. Acțiunile din primăvara anului 1992, rămân a fi cele care au lăsat în urmă consecințe și amintiri amare despre războiul de pe Nistru. A fost anul în care și-au pierdut viața sute de oameni.

În prima zi când am împușcat, am ucis un polițist. Apoi, s-au regrupat, au plecat și iar au venit...

 În acest an, pe 2 martie sau împlinit 30 de ani de la luptele sângeroase care sau dat pe ambele maluri ale Nistrului: Cocieri, Dubăsari, Tighina. Războiul a durat aproape cinci luni de zile și s-a încheiat pe 21 iulie 1992, odată cu semnarea acordului dintre Rusia și Republica Moldova. A fost anume un război și nu un conflict armat sau acțiune de luptă cum vor unii să prezinte astăzi acest MASACRU. Tânărul stat auto determinat a fost pus față-n față cu mașinăria rusească. Mașina rusească de război, tăvălugul căreia poate da o lecție oricui, sfărmând cu bestialitatea unei fiare turbate sute de vieți a tinerilor, bravilor și curajoșilor noștri apărători ai independenței.

Tînăra Republică Moldova încă nu avea închegată armată proprie, beneficia doar de un efectiv de cîteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, fortele armate. Este de remarcat și participarea voluntarilor moldoveni în conflict.

Printre voluntarii care au mers la război, a fost și Nicolae Cernenco din satul meu de baștină, el, a condus un batalion de 26 de militari, 26 de băieți zmei cum îi numește el. Susține, că acesta a fost un război provocat, bine pregătit, cu implicare armatei ruse și a forțelor speciale, care au luat prin surprindere dreapta Nistrului, total nepregătită pentru acesta.„Am circulat toată Transnistria, m-am văzut pe câmpuri să crească arme și nici prin pomi grenade și blindate moderne. Că noi aveam o încrucișare dintr-o căruță și o găină chioară. Rușii erau cei înarmați până-n dinți”Bastonul de care-și sprijină mersul și cele patru șuruburi de inox din șold, reprezintă amintirea amară despre acelea zile, când el și camarazii săi luptau pentru integritate. Spune că chiar și acum, șchiopătând s-ar ridica în apărarea Patriei. „Când ieșeau tancurile în acțiune, printr-un vuiet total, explozii și schije, aveam un singur gînd- că nu mai ajung viu acasă să-mi văd soția și copii” își amintește bărbatul cu amărăciune.Nu există pe lume om, care ar zice –eu am fost la război și nu mie frică de moarte, toți se tem pentru că glontele nu e prost, are 9 grame. Am mers la luptă, pentru că am fost educat de mic în spiritul de dragoste de țară și de neam.

Îmi amintesc despre război mai ales atunci cînd plouă, mii rău, vise urîte. Ceia ce mi sa întîmplat, războiul emoțional-nu oricine ar suporta ceia ce am văzut noi, mulți refuză să meargă la război, placă înainte de a se porni. Întorc capul, nu-și doresc asta, dar problema trebuie abordată altfel: aici refuz, acolo refuz, dar cine va merge?! Pentru că mîine o să fim impuși să vorbim în altă limbă, trebuie să apărăm limba noastră, pămîntul nostru. Acestea sunt cu noi de cînd lumea, noi apărăm ce e al nostru.

După 30 de ani, parcă nimic nu s-a schimbat. Noi suntem închiși, noi ne simțim incomod din cauza asta și acum evenimentele din Ucraina...nu ne bucură de loc.Ne închinăm în fața celor, ce fără să aibă milă de propria viață au luptat pînă la biruință, care nu au dorit să se retragă. Nu trebuie să ne evidențiem prin fapte eroice, este de ajuns să ținem minte că buneii și străbuneii noștri au luptat pentru noi, pentru libertatea noastră. Noi, tînăra generație, ce suntem viitorul, ținem în puterile noastre de a nu uita trecutul.Ne închinăm în fața luptătorilor, nimic nu se uită, nimeni nu va fi uitat

 

Mădălina Moroșan elevă, Gimnaziul Sevirova, raionul Florești

 ,,O CLIPĂ ÎN ETERNITATE”

Victoria Țurcanu, 

eleva Gimnaziului Cuhureștii de Jos, r-n Floresti

Eseu cu genericul   ,, Eterna Pace”

 De mai multe ori ne-am întrebat ce este Pacea? Adică, dacă vrei pace, să te pregatești de război? De ce atât de rare au fost clipele de lumină ale PACII? Acele clipe cu adevărat divine, încarcate de lumină supraviețuirii, în care-am crescut pâinea și copiii, în care-am visat, în care-am iubit, în care-am scris poezie de dragoste! Toate marile literaturi ale lumii au militat pentru PACE, pentru neștirbirea speranței în mai bine și în mai frumos. Razboiul a însemnat de milenii moarte, sânge, teroare, foc, fum, durere, nenorociri, case distruse, barbați întorși  de la razboi făra o mâna sau fară un picior.

Grigore Vieru scria în poezia: ,, Cîntecul bradului’’

,, Fă-mă, lume, ce mă-i face,

Fă-mă fund de poloboace,

Fă-mă la hotare semn, numai nu picior de lemn! “

Unul dintre cele mai sângeroase razboaie a fost cel de-al Doilea Război Mondial. El a înghițit peste 60 de milioane de vieți omenești, a șters de pe fața pământului orașe și sate. Cine a pornit acest măcel mondial? Doi descreierați: Hitler și Stalin. La 23 august 1939, ministrul de externe al Germaniei – Ribentropp și cel al Uniunii Sovietice – Molotov, au semnat Tratatul Ribentropp- Molotov , prin care au determinat sferele de influența în Europa de Est. Acesta, a fost, de fapt, punctul de pornire al acestui război. Germania avea nevoie să se asigure dinspre Rusia, ca să poata porni război împotriva Poloniei, Franței, Angliei și altor țari.  Rusia avea nevoie de parți din Polonia , România, Finlanda. La 1 septembrie 1939 Germania atacă Polonia, care era aliată cu Anglia și Franța. Rusii care socoteau că partea de est a Poloniei le aparține lor istoric, atacă Polonia la 17 septembrie 1939. Astfel începe cel de-al Doilea Război Mondial. La 26 iunie 1940, Rusia înaintează Ultimatum României ca să evacueze Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței în 72 de ore. La Consiliul de Coroană al României  s-a decis cedarea Basarabiei fără lupte, în caz contrar România ar fi disparut ca stat. Plecarea basarabenilor peste Prut a fost un calvar: plecau copiii și parinții ramâneau sau invers. La 22 iunie 1941, la ora 4 dimineața, Germania atacă Uniunea Sovietică. Basarabia, pamântul dintre Prut și Nistru, se pomenește între doua focuri: o parte din barbați sunt luați în armata sovietică, alta parte, sunt înrolați în armata română. România lupta de partea Germaniei, sperând ca astfel își va reântregi țara. A curs mult sânge pe valea Prutului. Timp de 26 de zile s-au dus lupte grele. Numai în valea comunei Țiganca  au murit 22 de mii de ostași. Într-un cântec popular se spune :,,Pe vale la Țiganca Curge sângele ca apa, Doamne, bombe cum cadeauȘi ostașii omorau…” România ar fi vrut să ajungă numai pâna la Nistru și să iasă din război , dar Hitler care avea nevoie de petrolul României, nu i-a permis. Ostașii români și basarabeni au ajuns până la Odesa, unde au murit 300 de mii dintre ei. România a pierdut în cel de-al Doilea Razboi Mondial un million de vieți omenești. Numai din Basarabia au murit 250 de mii de oameni.  Când citești poeziile scrise în acea perioadă , te cutremuri și nu-ți vine a crede că omul e capabil de atâtea atrocități: Citind poezia lui Andrei Lupan : ,, Trec ucigașii’’, scrisă în 1943, parcă vedem nenorocirile care au loc azi în Ucraina. Lacrimile curg fară voie când vedem mame cu copilaș mici  în brațe, rătăcind pe drumuri.

Dupa lupta de la Stalingrad, Germania a înțeles că nu are sorți de izbândă în acest război. Aici au pierdut 300 de mii de ostași. La 6 iunie 1944, Trupele Aliate: Anglia, SUA, Franța deschid cel de al doilea front și a astfel soarta Germaniei este decisă: ea va pierde Războiul. La 23 august 1944, la indicația Regelui Mihai, România întoarce armele împotriva Germaniei și trece de partea Forțelor Aliate astfel scurtând războiul cu jumătate de an. Ion Antonescu este arestat, dus la Moscova, apoi împușcat în România pentru crime de război. In timp ce se tragea în el, Antonescu a strigat: ,, Istoria mă va răzbuna! “    Germania a capitulat la 8 mai 1945. Hitler a sfârșit prin a se sinucide într-un buncher împreună cu iubita sa Eva Braun.

Să nu uităm însa și de drama evreilor, exterminați prin înfometare, prin gazare, prin lagărele de la Auschwitz, Treblinka, Osfentim. Oamenii simpli, oamenii de artă, scriitorii au pledat întotdeauna pentru Pace.

Iata ce scria Grigore Vieru în poezia ,,Noi vrem pace’’

,,Nu vom îngădui să vină Pustiul veșnic pe Pământ Sa curgă sânge nu lumină  ochiul soarelui cel sfânt. Nu vrem război, lumină fie, Măicuțe și copii avem, Noi credem doar în omenie , Noi pace vrem, noi pace vrem!’’

Dar iată că azi, în secolul XXI, este bombardat Kievul – oraș vechi de 2000 de ani, Harkovul si alte orașe din Ucraina. Îmi vine să strig :

,,Oameni, opriți-vă! Ce aveți cu copii mici, cu lumea, cu pădurile frumoase ale Ucrainei? Cât pământ vă trebuie, că doar nu luați nimic în lumea cealalta? ’’ Dar știu că glasul meu va rămâne în pustiu. Îmi rămâne să sper că cei care conduc destinele oamenilor se vor înțelege și se va sfârși acest calvar oribil. Doamne, apără toți copiii din lume, apără-ne și pe noi, cei ce trăim în aceasta gura de rai –Moldova, care a avut de suferit de-a lungul secolelor. Mai sângerează și astăzi rana din Transnistria. În acel război din martie 1992, Nistrul curgea tulburat, amestecat cu sângele a 324 de tineri, morți pentru integritatea Moldovei. Și azi  nevestele își plâng soții, iar mamele feciorii. aceea în concluzie pot spune că lupta pentru pace continuă și lumea nu-și pierde nădejdea în menținerea ei. Până la urmă viața va triumfa, ca de atâtea ori, pe acest pământ, departe de a-și pune un giulgiu neutronic pe chip.

Victoria Zabolotnîi elevă, IP LT,,C.Stere”. or.Soroca

Eterna Pace

 Existăm într-o lume în care nimic nu e imposibil. Într-o lume în care orice lucru care se întâmplă fie negativ, fie pozitiv este influențat de faptele omului. O lume în care există atâtea neajunsuri, conflicte și probleme...

Când vorbim despre pacea în lume, ne gândim la lipsa războaielor, la încetarea oricărei crize financiare, ale problemelor materiale, a discriminării sau a foametei.

Conflictul este un obstacol al înțelegerii, pentru că orice tip de conflict împiedică drumul spre pace, iar prezența conflictului înseamnă absența dragostei dintre oameni. Unul dintre cele mai mare conflicte ale omenirii este războiul. Ce este războiul?! Războiul este un conflict militar la prima explicație, dar în esență este o infirmitate sufletească a unor oameni care-l provoacă, dorința de supremație, care distruge viitorul și inimi inocente. Este cutremurător faptul că într-o dimineață liniștită, cu soare, cu păsări ciripind, cu zâmbete de copii se poate întâmpla ceva ce ai putea numi un coșmar. Într-o zi de Dragobete, o zi atât de specifică, dedicată dragostei și frumosului, toată lumea a fost trezită de nişte zgomote, care păreau a fi tunete. Așa, cel puţin, speram şi eu să fie, dar vestea a trecut ca o vijelie, a fost invadată Ucraina de către ruși, ceva ce nu ne puteam imagina să se înfăptuiască.   

S-a întâmplat ca o simplă pocnitură din degete, ceva ce poate dura o secundă, dar poate cauza multe rele. Această situație a fost una foarte neașteptată, și bruscă, ca o explozie a unui vulcan care emană răutate. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că oamenii, în loc să facă ceva cu folos, distrug mai tare și adâncesc răni. Au distrus clădiri, natură, planuri și vieți. Ce ușor este să distrugi și cât de greu este să refaci! Şi dacă nu poţi iubi te transformi în fiară, şi dacă nu reuşeşti să faci rău şi să distrugi cu prorpriile mâini, te foloseşti de tunuri, tancuri, rachete...

Toate războaiele au consecințe groaznice. Orice război, indiferent de cauze, se dovedește a fi o „pedeapsă” a omenirii. Spre exemplu războiul din Transnistria, care s-a întâmplat pe 2 martie, acum 30 de ani. Rusia venea cu război peste R. Moldova. Un război nedeclarat, prin care Kremlinul încerca să ne oblige, cu forța, să renunțăm la ceea ce obținusem cu atâta greu, după 47 de ani de ocupație sovietică cu deportări, foamete organizată, gropi cu var, beciuri de execuție, lagăre corecționale de muncă și violență anti-identitară. Sau Războiul Rece, care a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. Asemenea, și cel de-al Doilea Război Mondial, un război global care a implicat aproape toate țările lumii, toate puterile, mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări, și a lăsat în urmă o mulțime de decese și pagube. Conform trecutului, războaiele au fost un lucru pe care nu l-am băgat în seamă, de care am crezut că nu se va mai discuta, până acum. Acum omenirea crede mai greu în pace, unii râmân optimiști, alții devin pesimiști în fiecare zi ce trece. Toți avem această frică, ca acest conflict să nu fie împrăștiat pe tot  Pământul. Nimeni nu știe exact ce va fi, va fi pace? Va fi suferință? Putem doar să sperăm și să ne rugăm că totul să fie bine.

 Ce înseamnă să fie pace în toată lumea? Ce înseamnă să avem compasiune, înțelegere și iubire? E ceva la care sperăm și apelăm continuu. Pacea a încetat când dis-de-dimineață au fost lansate bombe într-un teritoriu, când oameni mai rămân speriați și înfricoșați. În acea dimineață s-a ,,spars” pacea. A fost ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Niciodată un război nu lasă ceva bun în urmă. Într-un război nu sunt învingători și învinși, toți au ceva de pierdut. Și cei care îl provoacă, și cei care sunt provocați de asta. Toți pot fi călcați de cizma grea și aspră a războiului. Sunt și oameni care profită de acest lucru sau consideră războiul ca fiind ceva eroic și impresionant. Există și acea lipsă de moralitate și de milă a oamenilor, care îi împiedică să ajungă la un numitor comun. Pe de altă parte, există și suflete primitoare și calde, care au ajutat refugiații să se acomodeze într-un alt spațiu necunoscut.

 Am observat, cu toate că am fost încercați de această pandemie, am fost constrânși și panicați la început, am rezistat și încă o facem, dar ceea ce se întâmplă la moment este imprevizibil şi necontrolat.

 Tema păcii este actuală, am avut-o şi n-am preţuit-o. Acum îmi dau seama şi înţeleg mai bine ce este pacea şi dragostea în lume, şi cât de urât este războiul. Am, totuşi, acea fărâmă de speranţă că totul într-o zi va reveni la normal, la o eternă pace.

Ni se oferă aceste provocări ale vieții pentru ca să putem compara situații și să învățăm din fapte. Este un lucru trăit şi dovedit că răutatea, cruzimea și cearta se molipsesc mai repede, decât empatia și solidaritatea. Dar să nu disperăm! Viața este un dar de la Dumnezeu. E un dar ce trebuie prețuit cu folos, nu în conflicte şi războaie,  pentru că mai sunt atâtea scopuri încă neatinse, atâtea vise neîmplinite și atâtea amintiri încă nevăzute. „Important să fie pace!” – această expresie, auzită des în ultimile zile, îmi aduce optimismul. E nevoie de bunătate împletită cu speranţă, de milă şi de multă, multă iubire. Așa că „dedică-ți inima!” (Erwin Smith), luptă pentru pace și înțelegere, indiferent de greutăți sau ispite şi spune: Prietene, nu eşti singur!

 ,,Așa ne spuneau educatorii noștri,că vine războiul, iar noi urma să-l câștigăm. Pentru asta însă trebuia să fim rezistenți, să putem răbda orice durere, orice lipsuri, orice înjosire.” (Nicolae Dabija, „Tema pentru acasă”)

Anghelina Bujor elevă, IP LT ,,P.Rareș” or.Soroca

Eterna Pace

 Să te vindeci singur este doar începutul

Trebuie să liniștim inimile de mult pierdute

De trecutul nostru strămoșesc distrus și rănit

Care au supraviețuit propriilor lor explozii dure și infernale

                                                     -Ingrid Inko Gabor

     Pacea este calea pe care o luăm pentru a aduce creștere și prosperitate societății. Dacă nu avem pace și armonie, obținerea puterii politice, a stabilității economice și a creșterii culturale va fi imposibilă. Dacă aruncați o privire la toate scripturile și ceremoniile religioase, vă veți da seama că toate învață pacea. Ele susțin în cea mai mare parte eliminarea războiului și menținerea armoniei. Cu alte cuvinte, toate au un angajament sacru față de pace. După miile de războaie distructive, oamenii și-au dat seama de importanța păcii. Pământul are nevoie de pace pentru a supraviețui. Acest lucru se aplică oricărui unghi, inclusiv războaie, poluare, dezastre naturale și multe altele.

    Fără îndoială că războiul este un rău, cea mai mare catastrofă care se abate asupra ființelor umane. Aduce moarte și distrugere, boală și foamete, sărăcie și ruină în urma lui. Nu trebuie decât să privim înapoi la ravagiile care au fost produse în diferite țări nu cu mulți ani în urmă, pentru a estima efectele distructive ale războiului. Spre exemplu, pe 2 martie se vor împlini 30 de ani de la războiul de pe Nistru, în care și-au pierdut viața în jur de 300 de combatanți și peste 400 de civili. O latură deosebit de tulburătoare a războaielor moderne este că acestea tind să devină globale, astfel încât să poată cuprinde întreaga lume. dar există oameni care consideră războiul ca pe ceva măreț și eroic și îl consideră ceva care scoate la iveală tot ce este mai bun în oameni, dar acest lucru nu schimbă faptul că războiul este o calamitate teribilă, îngrozitoare.

    Acest lucru este mai ales acum că un război va fi purtat cu bombe atomice. Unii spun că războiul este necesar. O privire asupra istoriei trecute va spune că războiul a fost un fenomen recurent în istoria națiunii. Am avut războaie de toate tipurile, lungi și scurte. Având în vedere acest lucru, pare inutil să vorbim despre pacea permanentă și veșnică sau să facem planuri pentru stabilirea păcii eterne.

   Am avut susținători ai non-violenței și ai teoriei frăției omului. Am avut Buddha, Hristos și Mahatma Gandhi. Dar, cu toate acestea, armele au fost întotdeauna folosite, mereu a fost apelată forța militară, ciocnirile de arme rămân persistente, războaie au fost purtate întotdeauna, fiindcă ăsta este omul...

    Războiul a fost într-adevăr o trăsătură atât de marcată a fiecărei epoci și perioade, încât a ajuns să fie privit ca parte a vieții normale a națiunilor. Machiavelli, autorul cărții cunoscute ,,Prințul”, a definit pacea ca un interval dintre două războaie. Molise, celebrul mareșal german a declarat războiul ca fiind parte a ordinii mondiale a lui Dumnezeu. Un număr mare de războaie, cele mai recente fiind cel din Vietnam, celălalt dintre India și Pakistan, sau războiul indochinez, războiul Iran-Irak sau războiul arab al Israelului, sau războiul ce a început recent chiar la granițele țării noastre, alarmând întregă lume, au fost purtate în ciuda ONU. Adevărul este că lupta este un instinct natural al omului.

     În concluzie, toate cele menționate se adună într-un singur gând: Când indivizii nu pot trăi întotdeauna în pace, este, într-adevăr, prea mult să ne așteptăm ca atâtea națiuni să trăiască într-o stare de pace eternă. În plus, vor exista întotdeauna diferențe mari de opinie între diferite națiuni, unghiuri diferite de abordare a chestiunilor care au importanță internațională, diferențe radicale de politică și ideologie și acestea nu pot fi soluționate prin simple discuții.

     Însă opinia mea e că, Eterna Pace este un vis ce arde în inimile fiecăruia dintre noi. Eterna Pace ar trebui să fie Un Dat continuu,  aceasta fiind menirea inițială a Creatorului.

     Pământul se vrea cotropit de soare, Raiul și-l face omul pe pământ. Cu părere de rău, astăzi infernul inundă țara vecină, lacrimile copiilor curg șiroaie, implorul mamelor urcă la cer... Doare indiferența și surzenia unor politicieni. Oare pentru ce plătim?!

                        Pacea este o clipă de zbor, o clipă de dor și o poveste

                        Pământul să ne fie o vatră de flori și de eternitate!

-         Inspirat din opera lui D. Matcovschi

 Carolina Botnaru, elevă, or.Florești

Eseu cu genericul “ETERNA PACE”

Îl țin minte pe străbunelul meu ca printr-un vis,părul însurit ,purta barbă la fel argintie. Vârsta își arăta toată puterea sa, avea  o față încrețită și nu că arăta vreo mimică neplăcută, era o față bătrână cu ochii pe jumate închiși și plini de taine la care mă gândesc și în ziua de azi. Fiindcă eram cea mai mică dintre toți nepoții adese ori mă punea pe genunchii săi slabi și care tremurau din cauza lipsei de putere.

 Iubea să-mi povestească istoriile vieții sale, povestea cu atâta intuziazm de parcă avea muză și nu-și mai putea opri izvorul amintirilor. Eram mult prea mică să-i înțeleg toate vorbele rostite, însă o istorie mi-a intrat în minte și mi-o amintesc și în ziua de astăzi.

Era vorba despre al doilea război mondial . După cum am înțeles a fost veteran, unul dintre marii fondatori ai păcii ce o admirăm în zilele de astăzi. Povestea cruzimea și faptele lăsate de sufleție ale oamenilor. Nu-și putea dădea seama cum o asemenea creatură ca omul poate deveni atât de fioroasă. Lupta pe front spate la spate cu prietenul său Stepan . Aveau  încredere numai unul în altul, nu-și permiteau să vorbească prea multe, nu aveau dreptul să spună ceva celorlalți întrucât fiecare lupta pentru el nu mai era o luptă pentru Patrie, era o luptă pentru a rămâne viu.

Somnul era cea mai dorită favoare la care visau mereu, nu aveau odihnă, lipsă de hrană, neajuns de armament, iar dușmanii tot se îndeseau la orizonturi. Avea el un nărav să servească dar cine nu servea atunci cum spunea rusul “за храбрость”, ceea ce era categoric inversul lui Stepan, el avea corpul sportiv, tânăr și frumos, plin de potential până când o așchie de grenadă nu i-a nimerit în mijlocul pieptului, provocându-i răni la care viața nu mai putea fi continuată. A fost o traumă enormă, un gol, o pierdere imensă pentru Grigore, așa îl numea pe străbunelul meu, de acolo au apărut primele fire sure, primele riduri, prima îndoială în sine: dacă nu ajung acasă, dacă n-o văd pe mama, asta era tot ce avea în gând.

Cum putea un om să facă asemenea lucruri, cine îl conduce spre asemenea fapte, care este rostul acestor pași.. prea multe întrebări avea Grigore la care nimeni niciodată nu-i putea oferi răspuns. Era nemulțumit de conducere, de ce cei ce stau în camere de lux, cei ce țin la buzunare caznaua țării și stau ascunși, iar noi, poporul, cei ce avem puțin ni se ea și acest puțin. Unde este dreptatea, Dumnezeule!.. cu ce am greșit în fața ta, cei ce provoacă războaie cu limba lor, trebuie să fie aici, în această groapă, ei să îndure lipsa hranei și să le fie frică să închidă un ochi pentru odihnă. De când e lumea și pământul nici-un șobolan încă nu și-a creeat singur căpcana, însă omul da…….

Omul, firar să fie, a ales o altă cale nu-și poate rezolva problema, nu-i ajung pământuri, nu sunt săturați de avere vor, vor și vor.

Ar fi fost o mare fericire să fi fost în viață străbunelul meu, pote vă povestea istorioara, căci anume ei și-au vărsat sângele, ei au dat naștere păcii, au creat frumosul și au luminat întunericul.

Cum ne povestește sursa Wikipedia cu începutul conflictului armat cu toate că liderii separatiști de la Tiraspol au provocat vărsării de sânge încă în noiembrie 1990, septembrie și decembrie 1991, adevăratul război împotriva Republicii Moldova a fost declanșat în noaptea  de 1 spre 2 martie 1992, la orele 22.00, când Secția raională de poliție Dubăsari a fost sesizată în legătură cu o încăierare dintre niște tineri în zona frabricii de confecții. La locul incidentului s-au deplasat trei colaboratori ai Secției raionale de poliție Dubăsari, care au fost atacați de gardiști și cazaci înainte de a putea interveni în conflictul pentru care fuseseră chemați. Gemania pretindea că granițele și condițiile impuse prin tratatul de la Versailles îi sufoca dezvoltarea . Aceleași dorințe de expansiune le manifesta și Italia în zona Mediteraneeană și în Africa și Japonia Extremul Orient mai ales în dauna Chinei. Japonia dorea acapararea resurselor economice din Pacificul de vest și din Asia de sud-est . Trupele germane erau conduse de generalul von Brauchitsch și erau împărțite în două grupe:

1)    Grupul generalului von Bock care cuprindea două armate formate din 10 divizii fiecare Armată a-3-a von Kuchler, instalată în Prusia Orientală și Armata a-4-a von Kluge, de-a lungul “coridorului polonez ”

2)    Grupul generalului von Rundstedt era format din trei armate care cuprindeau 10,12 divizii fiecare Armată a-8-a von Blaskowitz, Armata a-10-a lui von Reichenau la frontiera Ailiziei și Armata a-14-a lui von List plasată pe vechea frontieră cehoslovacă și pe linia Carpaților. Armata poloneză condusă de mareșalul Smigly-Ryds nu se sprijineau pe nici o linie de fortificații. Înaltul Comandament Polonez a stabilit un sistem de acoperire de-a lungul frontierelor ocupate și o linie de rezistență pe cursul Vistulei, al Narewului și al Somului, această linie era formată din 13 divizii.

Cel puțin 60 de milioane de oameni și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial –aproximativ 25 de milioane de soldați și cam 35 de milioane de civili. Milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușește, 70 % din infractructura industrială a vechiului continent fusese distrusă . Învingătorii răsăriteni au pretins plata unor despăgubiri de război de către națiunile învinse. În Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit că inamicii Uniunii Sovietice: Ungaria, România și Finlanda, trebuia să plătească câte 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), iar Italia trebuia să plătească 360.000.000 de dolari împărțiți, în principal, între Grecia, Iugoslavia și Uniunea Sovietică. Războiul a dus, de asemenea, la creșterea intensității mișcărilor de independență în coloniile africane, asiatice și americane ale puterilor europene, cele mai multe dintre aceste teritorii câștigând-și independența în urmatorii douăzeci de ani.

Aceste ființe firave, pline de curaj și înălțate cerului care și-au apărat poporul vor fi veșnice în sufletele noastre ca niște eroi ce au așternut plapuma libertății pe pământ și ne-au protejat cu îmbrățișarile lor. Eu sunt Pacea, ei sunt Eternitatea.

 

Sergent clasa III IACHIM Iuri Mihail

Brigada 1 infanterie motorizată ,,Moldova”

 

Conflictul din Transnistria – „Laleaua neagră” a Moldovei

   „Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă privim în urmă și

 nu poate fi trăită decât dacă privim înainte.” Soren Kierkegaard

Sunt doar cîteva lucruri în viață, pe care, fiecare om și le dorește cu ardoare: Pacea, Sănătatea și Fericirea. Un trio care le îmbină pe toate celelalte elemente ale unei vieți împlinite. Din anul 1981, la 21 septembrie Ziua Mondială a Păcii este adoptată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale, dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între națiunile și popoarele lumii. Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în Pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare.

Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Țara noastră are și ea file negre în istorie, scrise cu sîngele eroilor căzuți pe cîmpurile de luptă.

Conflictul militar transnistrean care a început în anul 1992 rămîne în istorie ca o filă neagră și încă neîntoarsă. Două maluri așa și nu au reușit să ajungă la o conștientizare unică a surselor și a cauzelor care au provocat conflictul. Manualele de istorie relatează elevilor pe ambele maluri ale Nistrului idei diametral opuse ale evenimentelor de atunci. Și acum sunt vehiculate teoriile și căutările conspiraționale și geopolitice ale inamicului. La Chișinău, mulți consideră că în anul 1992 s-au confruntat cu Rusia și că Moscova este singurul vinovat al acelor evenimente. Și la Tiraspol se vehiculează versiunea geopolitică, doar că în locul „urmei rusești”, în toate este văzută cea „românească”.

Conflictul politic s-a declanșat în 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene”, faza latentă a acestuia desfășurându-se pînă în prezent. Datele statistice precizează că au decedat mai mult de 1.100 de persoane și mai mult de 3.500 au fost rănite. În acest conflict armat și-au pierdut viața nu numai personalul militar care a participat direct la ostilitățile militare, ci și persoane civile nevinovate de pe ambele maluri ale Nistrului.

Consecințele acestui război au fost destul de mari. Pierderile economiei naționale au fost colosale. Restabilirea localităților și obiectivelor distruse în urma războiului necesitau sume enorme care afectau economia țării și așa șubredă.

Acest război a avut importante consecințe politice pentru Republica Moldova: a acreditat ideea că tînărul stat nu poate funcționa în afara sferei moscovite; a consolidat poziția politică a forțelor neocomuniste antinaționale. Administrația de la Tiraspol a obținut posibilitatea de a promova politica „faptului împlinit”, în urma căruia în cadrul frontierelor Moldovei,recunoaște pe plan internațional, că există separat două formațiuni statale. Războiul a făcut să cadă masca de pe fața conducătorilor de la Kremlin, dovedind că obsesia menținerii imperiului, sub indiferent ce formă politică, este o prioritate absolută, pentru realizarea căreia nu există nici o regulă a jocului și nici un reper moral , nici măcar față de propria populație. Războiul a consolidat o formațiune pseudo-statală – „Republica Moldovenească Nistreană” – un succes remarcabil al imperiului moscovit. Separatiștii continuă și în prezent politica de genocid în Transnistria, încălcând dreptul moldovenilor de a-și vorbi limba maternă, batjocorind simbolica de stat, distrugînd cultura și tradițiile poporului.

Astăzi tînăra generație are parte de o viață îndestulată. Ea are norocul de a crește într-o societate care tinde spre echilibru. Idealul educațional are ca scop formarea unei personalități ce se poate manifesta în parte pozitivă pentru societate și o personalitate care tinde să aibă o viziune adecvată asupra rezolvării oricărui conflict. Pentru aceasta în programa educațională se întroduc și teme patriotice, căci anume transmiterea adevărurilor despre toate evenimentele ce au contribuit la formarea unui popor duce la închegarea conștiinței naționale.

Educația patriotică a generațiilor de astăzi este unul dintre obiectivele stringente ale societății. Dezvoltarea morală și patriotică este elementul fundamental al conștiinței sociale, care stă la baza prosperării și viabilității unui stat. Înțelegînd relevanța acestei probleme la etapa actuală, este necesar să ne dăm seama, că formarea personalității este imposibilă fără educarea sentimentelor patriotice de la o vîrstă fragedă.

Obiectivele educației patriotice a copiilor sunt destul de multe. Sarcina primordială este să insufle sentimentul de dragoste pentru natura din preajma sa, familie și casă, istoria și cultura țării în care trăiește. De aceea, este necesar să se înceapă procesul de educație patriotică de la o vîrstă cît mai fragedă.

Părinții sunt cei care trebuie să se implice constant la educația patriotică, în acasă, în evenimente și chiar în joc și în viața de zi cu zi. Societatea și ea la rîndul său are o influență deosebită asupra formării patriotismului. Pentru aceasta statul asigură accesul copiilor la date despre eroii care au căzut pe cîmpurile de luptă și care au dat dovadă de eroism, de atitudine, de dîrzenie. De aici tînăra generație își creează anumite idei și concepte de comportament pe care ulterior le aplică în viața de zi cu zi.

Muzeele și evenimentele culturale joacă un rol special în educația patriotică. Acestea îi ajută pe copii să se alăture valorilor istorice și culturale ale poporului lor, să afle despre diverse evenimente din istoria pămîntului natal și a statului în ansamblu. Deschiderea de noi muzee și monumente istorice nu contribuie decât la dezvoltarea educației patriotice în țară, ea provoacă interes tinerilor care doresc să cunoască istoria neamului. În consecință, autoritățile locale trebuie să aibă obiectivul de a restaura obiectele culturale, precum și deschiderea unui număr mai mare de muzee, care vor fi vizitate nu numai de cetățenii țării, ci și de turiștii de peste hotare.

În prezent, cînd cele mai profunde schimbări au loc în viața socială, educația patriotică devine unul dintre domeniile centrale ale interacțiunii cu generația tînără. Acum, într-o perioadă de instabilitate în societate, este nevoie să ne întoarcem la cele mai bune tradiții ale poporului nostru, la rădăcinile sale vechi de secole, la concepte eterne precum genul, rudenia, Patria. De aici ne vine noțiunea de patriot și patriotism.

Patriot este o persoană care își iubește Patria și luptă pentru apărarea și prosperarea ei. Și acest patriotism se formează în timpul socializării și educării copiilor cu amintirile corespunzătoare legate de trecutul glorios al eroilor și de evenimentele care au fost cruciale pentru țară. Excursiile la muzeu, expozițiile, lecțiile de istorie, toate acestea fac ca tinerii de astăzi să fie în strînsă legătură cu trecutul poporului din care ei sunt parte componentă esențială.

Tinerii sunt viitorul nostru și ei trebuie să posede viziuni clare despre ce fel de obiective ei vor să atingă și care au fost greșelile strămoșilor lor. Nu trebuie să uităm, că cuvîntul Pace nu sunt doar flori, zîmbete și viață îndestulată dar și amintirea acelor clipe de groază, sunt lacrimile mamelor, soțiilor și copiilor eroilor care nu se vor întoarce niciodată pe cîmpul de luptă. Doar în așa mod societatea se va dezvolta și va pluti în albia corespunzătoare a rîului vieții prin care suntem nevoiți să plutim împreună.

De aici concluzionăm, că doar prin păstrarea în memorie a trecutului și valorificînd toate ideile principale și pozitive, omul de astăzi va reuși să construiască o societate prosperă cu un viitor luminos și ferit de primejdii.  

 

Artiom Vacari elevul clasei IX Liceul Teoretic din Lipcani

IP Gimnaziul Miciurin

satul Miciurin, raionul Drochia

Autorul eseului: Grușac Sabrina, eleva clasei a IX-a

Eterna Pace

Război...Câtă durere, amărăciune, singurătate și moarte poartă acest cuvânt! Cred că războiul este de aceeași vârstă cu omenirea mereu oamenii au simțit în spatele lor suflarea rece a războiului. Această forță atroce și distructivă aduce cu ea multă durere, suferință și goliciune atât materială cât și spirituală. Acolo unde e război nu se joacă copiii, acolo unde e război nu înfloresc florile, acolo unde e război e cenușă și scrum,e lacrimi și suspine.

Astăzi e pace, avem un cer azuriu și liniștit deasupra capetelor noastre. Pentru unii este obișnuință, pentru alții - nu. Căci doar ei știu că cerul nu erasenin mereu. Că în urmă cu treizeci de ani, deasupra capetelor lor, cerul era acoperit cu nori, rămășițele soldaților morți pluteau în el și pământul era îmbibat cu sângele lor. În afara ferestrelor nu se auzea cântecul păsărilor, foșnetul frunzelor, căci acolo se auzeau împușcături și țipete de oameni. Acolo era război. Războiul din Transnistria.

Ați știut, că odată, oamenii se certau doar pentru că vorbesc în limbi diferite? Ați știut că atunci oamenii au fost nevoiți să stea pe frontieră cu o mitralieră, dar în vis doreau o slujbă obișnuită și o viață liniștită? Și, știați că confruntarea dintre Moldova și Transnistria la referendumurile care au început când cădeau atâtea vieți omenești? Și, cu părere de rău, aceasta s-a și întâmplat. După sursele istorice, putem observa că Războiul cu Transnistria a crescut dintr-un conflict. Dar care era cauza conflictului?

Să începem cu faptul că, după ce Republica Moldova a pierdut controlul asupra teritoriului Transnistriei, după intervenția armatei ruse, peste o perioadă de timp, între Moldova și Republica Moldovenească Transnistreană ia naștere un conflict. Și totul datorită faptului că în vara anului 1989 Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat legi privind limbile prin care se declară limba moldovenească singura limbă de stat. Această decizie nu îi convine conducerii Transnistriei, iar ca răspuns la aceasta, la întreprinderile industriale din Transnistria se creează consilii ale colectivelor de muncă, care organizează greve în masă, cerând un referendum , care a fost respins de Chișinău. Din acel moment, în Basarabia și Chișinău, a început să crească mișcarea națională, care a contribuit la dorința apariției autonomiei transnistrene. În ianuarie-octombrie 1990, în orașul Bender, situat pe malul drept al Nistrului, s-au desfășurat tururi de vot, numite ulterior referendum. La acestea au participat aproape 80% dintre cetățenii cu drept de vot, iar 96% dintre aceștia au susținut crearea Republicii Transnistrene. La Chișinău, aceste referendumuri au fost declarate ilegale. În vara anului 1990 a avut loc o agravare a relaţiilor dintre Chişinău şi Transnistria. Deputații din Transnistria au părăsit Consiliul Suprem al RSSM, care la 23 iunie 1990 a adoptat o declarație de independență a RSS Moldovenești. Ca răspuns, la 2 septembrie 1990, la Tiraspol a fost autoproclamată o nouă republică - Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană. Sovetul suprem al RSSM nu a recunoscut independența republicii autoproclamate, declarând Congresul de la Tiraspol anticonstituțional. Conflictul se agrava. A început războiul. Deja în dimineața zilei de 2 martie, pe toate podurile și șoselele de pe malul stâng al Nistrului s-au instalat posturi de gardiști și cazaci, având armament și transportoare blindate. În zona conflictului armat au nimerit localități, atât de pe malul drept, cât și de pe malul stâng al Nistrului. Confruntările armate au fost generate, pe de o parte, de presiuni puternice asupra unităţilor structurale ale organelor de afaceri interne aflate pe teritoriul Transnistriei, astfel în cât acestea să intre sub jurisdicţia Tiraspolului. Pe de altă parte, partea moldovenească a încercat pătrunderea armată pe malul stâng pentru a-și proteja susținătorii în autorități și pentru a demonstra afirmațiile lor că Transnistria este aceeași parte a Moldovei ca și Basarabia.

Acest conflict a izbucnit în orașul Dubăsari, dar s-a extins, în doar câteva zile, asupra satelor Coșnița, Cocieri, Doroțcaia, Speia, Malăiești.

Conflictul armat a atins apogeul în iunie 1992, în timpul luptei pentru orașul Bender, situat pe malul drept al Nistrului. Latura politică a confruntării a fost o încercare a conducerii moldovenești de a cuceri orașul cu forța și de a-l pune sub controlul său. Luptele au continuat în perioada 19-26 iunie 1992. La acestea au participat din partea moldovenească forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, unităţi ale armatei naţionale, detaşamente de voluntari şi detaşamente de autoapărare. Din partea RMN –garda republicană, poliția, detașamentele de cazaci și miliții, precum și detașamentele teritoriale de salvare. Cifrele victimelor mărturisesc intensitatea luptei.

Conflictul armat a provocat moartea nu numai a personalului militar care a participat la ostilități, dar și a populației civile:

decedați - mai mult de 1100 persoane;

răniți - mai mult de 3500 de persoane;

refugiați - mai mult de 72000 de persoane;

persoane strămutate in tern – mai mult de 130000.

De asemenea, acest război a adus la aprofundarea crizei economice, pagube materiale ale populației, ale fondului de locuințe, dereglări în activitatea transportului, aprovizionării cu gaz și energia electrică, distrugerea infrastructurii sociale. Încetarea conflictului armat a survenit în urma Acordului cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova,semnat la 21 iulie 1992, între Mircea Snegur și Boris Elțin. Rusia s-a impus ca ,,pacificator” și mediator în conflictul dintre Chișinău și separatiști.

Împușcăturile de pe Nistru nu se mai aud, însă conflictul rămâne nereglementat. A fost război. Un număr enorm de oameni și-au dat viața în el. Dar au murit înscriind o pagină în istoria țării noastre, și noi avem datoria să ne amintim mereu acest lucru și să-i respectăm pe veteranii care au luptat.

Să ocrotim, deci, pacea, să încercăm s-o oferim și celor ce niciodată nu au cunoscut-o. Să iubim pacea, s-o sădim în sufletul aproapelui nostru! Haideți să trăim în bună înțelegere, să fim optimiști, să fim mai buni, să surpăm orice conflict, să ne gândim la viitorul nostru și al urmașilor noștri, să iubim țara,să iubim viața, să ne iubim ca frații, iar spiritul eternei păci să ne domine mereu!

Să ne fie pacea eternă, să ne bucurăm din plin de toate plăcerile vieții, să ascultăm cântecul păsărilor, foșnetul frunzelor. Să admirăm lanul de grâu, scăldat în răsăritul de soare. Pace eternă doresc țării mele și lumii întregi.  

Коробчук Валентина

Ученица 9 Б класса

г. Дрокия

Нам нужен Мир на голубой планете.

Его хотят и взрослые, и дети.

Как хочется проснуться на рассвете,

И никогда не думать о войне!

 

Нам нужен мир, чтоб строить города,

Сажать деревья и работать в поле.

Его хотят все люди доброй воли.

 Нам нужен мир! Навеки! Навсегда!

(И.Кравченко)

 Что такое мир? Жить в мире — это самое важное, что может быть на Земле. Ни одна война не сделает людей счастливыми.  Увеличивая собственные территории ценой войны, люди не становятся богаче  ни материально, ни морально. Ведь ни одна война не обходится без смертей. И те семьи ,которые  теряют своих близких, пусть даже зная, что они герои, все равно никогда не забудут тяжелых потерь. Толькопутем мирных переговоров, через поиск компромисса должны разрешаться все споры и разногласия.

Начиная с древнейших времен и по сегодняшний день, войны на Земле не прекращаются. От копий, стрел и щитов человечество пришло к самому страшному и разрушительному оружию, использование которого может привести к гибели всего человечества.

Но Войны не происходят сами по себе, их начинают люди.

Хочу рассказать об одной такой войне, которая произошла на территории моей Родины. Это война в Приднестровье (1990-1992 гг.). К тому времени большая часть интеллигенции и руководство Молдавской ССР поддерживала идею об идентичности молдавского и румынского языков и желание к объединению Молдавии с Румынией. Одним из наиболее активных компонентов сущности приднестровского конфликта является страх перед насильственной «румынизацией». После выхода Молдавии из состава СССР (27 августа 1991 года) в декабре были проведены президентские выборы. Тогда же произошли столкновения между молдавскими правительственными силовыми структурами и приднестровской гвардией. Политический конфликт в стране обострился. Часть населения, выступавшая против законопроекта «О государственном языке» от 30 марта 1989 года и предстоящих изменений, оказала противостояние властям. К марту 1992 года,постепенно от забастовок и демонстраций обстановка переросла в военный конфликт, в противостояние между Кишиневом и Тирасполем. В связи с постоянным ухудшением политической обстановки 28 марта 1992 года было объявлено Чрезвычайное положение с президентским правлением. В стране началась гражданская война – одна из самых страшных войн, когда оружие поднимает брат против брата, отец против сына…

Из воспоминаний участников конфликта :

          Полевой Филипп Дмитриевич, водитель:

          - В апреле-мае 1992 года, меня отправили в качестве водителя, для перевозки боеприпасов в Кочиеры. Во время одной из перевозок, начался обстрел, было страшно. Неподалеку взорвалась мина, машину стало качать, перед глазами промелькнула вся жизнь. Бронежилетов нам не выдавали, только тем, кто находился на передовой. Помню, как-то в окоп попала мина, ранило знакомых мне ребят. Мельничук Павел на себе тащил тяжело раненного Бориса Гаргана, хотя у самого кровоточила нога. В то же время погиб мой земляк – Владимир Боярницкий. Страшное дело, когда возле тебя взрываются мины, но страшнее всего, когда маленькие дети ходили с автоматами. Никогда не забуду как в комендантский час, идя по улице, на глазах маленького мальчика погибли родители от взрыва.

          Гордило Юрий Николаевич, водитель скорой помощи, в Маловата, Кочиеры :

          - Мне пришлось вести раненных прямо на Пасху, окропив Святой водой, батюшка нас благословил. Раненных мы отвозили к Днестру, на лодке их переправляли на другой берег, а там встречала другая скорая, которая отвозила их в Кишинев. На войну я пошел добровольцем.

          Наш экипаж : врач – Копчеля Ю.Н., фельдшер – Кожокарь И.М., и я водитель скорой помощи. Я дежурил через день. Машина находилась в специальном окопе и всегда была наготове, мне приходилось ночевать там же. Война – это страшно, а мне было страшнее вдвойне. В Приднестровье живет моя близкая родня, после каждого обстрела я пытался связаться с ними, узнать все ли в порядке. Не хотелось бы еще раз пройти через такое.

          Изложив краткую историю противоречий между сторонами, хочу добавить, что, как и любая другая война, этот конфликт принес много горя, жертв и разрушений. Исходя из документальных источников,  количество жертв с обеих сторон составляет более 1 тыс. погибших и 4,5 тыс. раненых. Траурные мероприятия в память о сотнях погибших в боях проводятся по-прежнему с обеих сторон. 2 марта День памяти погибших в Приднестровье.

          В городе Дрокия построен памятник погибшим  в Приднестровском конфликте. В нашем лицее в этот день проводятся памятные мероприятия: просмотр видеофильмов, встречи с участниками конфликта. Наш лицей носит имя Боярницкого Владимира, который погиб, сражаясь за единство нашей Родины. Учащиеся нашего лицея принимают участие в памятных мероприятиях, которые проводятся в рамках нашего города, возлагают цветы у памятника погибших героев. А самое главное - мы помним и чтим память тех, кто сражался за нашу свободу

          Войну удалось приостановить, благодаря соглашению между Российской Федерацией и Республикой Молдова о мирном урегулировании конфликта. 21 июня 1992 года удалось добиться полного прекращения боевых действий, разъединить противоборствующие стороны и создать между ними зону безопасности. Однако вспыхнувший в 1992 году конфликт остается мрачной и до сих пор не перевернутой страницей истории Молдовы.

          Сегодня мы живем в мире, несмотря на то, что на левом берегу Днестра существует автономная республика - ПМР.  Жители Молдовы ходят друг к другу в гости, считают себя гражданами одной страны.  Это доказывает, что у нас общие корни, одна культура. Мы единый народ – дружный, гостеприимный, миролюбивый! Я уверена, что мы все достойны жить в одном государстве и политические разногласия не должны быть помехой в этом вопросе.

 Lorena POROMBAC, soldat clasa III

Strudenta anul II a Academiei militare a Forțelor Armate

CRONICA UNUI RĂZBOI NEDECLARAT

 Frumos e cerul siniliu,

Frumoși sunt codrii legănați de glas de doină,

Gustoasă-i pâinea coaptă de măicuța,

Când pacea dăinuie mereu

Dumnezeu a hărăzit fiecărui popor un loc sub soarele planetei. Ș-apoi când știm că omul sfințește locul, ne întrebăm ce nu-i ajunge celui ce ține mâna pe trăgaci? Înfiorați, aflăm că, undeva în Transnistria cu ani în urmă, avioane ostile, semănau obuze și muniții peste bătrâni, mame și copii nevinovați. Cu durere și oroare, toți se racordau ecoului, blestemând :,,Să vă știm nevăzători, nevorbitori..., înstrăinați să fiți de a fi părinți și de a avea mame, voi, cei avântați în pact cu diavolul!!!”

Pământul se voia contopit de soare, oamenii își doreau viață tihnită, iar apele voiau să curgă ușor apă dulce, care, totuși, mai târziu s-a întâmplat, datorită faptelor de glorie militară a participanților conflictului armat din 1992. Anul 1992 rămâne în memoria poporului nostru ca un an atât tragic, dar și de bunăstare. Conflictul transnistrean reprezintă una dintre cele mai grave probleme lăsate ca moștenire Republicii Moldova, fiind diferit de celelalte conflicte apărute în urma colapsului sovietic întrucât la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios, care a rămas până în prezent înghețat. Acest conflict constituie un exemplu relevant pentru legitimitatea mișcărilor separatiste din fostele republici sovietice. Conflictul de pe Nistru a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul politic a început în anul 1990, după proclamarea independenței așa-zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”. Principalele premise care au dus la acest conflict fiind: oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia, care a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română, la fel și ne concordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria, regiune, în care rușii sau ucrainenii erau majoritatea în zonele urbane, unde protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La 2 noiembrie 1990 separatiștii transnistreni au trecut la acțiuni violente împotriva organelor constituționale ale puterii de stat din orașul Dubăsari, când se înregistrează primele victime ale conflictului armat.

Încetarea focului a fost datorată unui Acord care prevedea crearea unei zone de securitate, în care urmau să acționeze forțe de menținere a păcii compuse din trupele părților în conflict. În continuare apar mai multe planuri pentru soluționarea problemei. De-a lungul confruntărilor dintre autoritățile moldovene și separatiștii transnistreni, Federația Rusă a contribuit atât militar cât și politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană, întrucât conflictul armat a încetat în urma ,,Acordului cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Acest Acord a fost semnat la 21 iulie 1992 între președinții  Republicii Moldova și Federației Ruse, Boris Elțin și Mircea Snegur, prin care Rusia devine ,,pacificator” și ,,mediator” în conflictul dintre acele puteri. În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe pământurile de la Cocieri, Coșnița și Tighina. În timpului războiului de pe Nistru au murit circa 802 oameni dintre care 312 moldoveni, printre care și soroceni ca Iurie Borozan, Ion Borziac, Valentin Rusu, iar alte 5000 de persoane au fost rănite. Din zona Nistreană peste 108 mii de persoane s-a refugiat, dintre care 51 de mii s-au stabilit în 38 localități de pe malul drept al Nistrului, iar alții 57 de mii în Ucraina. Pagubele materiale cauzate de conflict au fost estimate la circa 12 miliarde de ruble în prețurile curente ale anului 1992.

În pofida tuturor circumstanțelor, avem eroi, care, pentru dragostea de țară au acceptat moartea. Iar acești eroi sunt păstrați în memoria colectivă...pentru eternitate.

DA! A fost un potop de lacrimi și de jertfe întru dăinuirea Patriei, deoarece oamenii trebuie să pună capăt războiului, pentru că, de altfel, războiul va pune capăt omenirii.

Și să nu uităm niciodată că ,,Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns”. 

Soldatul clasa II CUCER Oxana

Regimentul de Aviație ,,Decebal”

ETERNA PACE

 

,,O sfântă este limba păcii! Atât de sfântă şi de clară Atuncea când în astă limbă Vorbește-o țară cu altă țară,,

 

Pace…, cât calm găsim în acest cuvânt,la auzul căruia ne cuprind fiori ca în fața unui miracol, dar în același timp prin puterea sa ar însenina totul în jur.

Pacea își are izvorul în sufletul omenesc. Noi suntem creatorii propriei noastre păci.Armonia sentimentelor, liniștea,bunăvoința, răbdarea, credința și energia pozitivă trebuie să le posede fiecare iubitor de pace.

Istoria oglindește că pacea veșnică înlume nu a existat.

Neânțelegerile dintre popoare, aspirațiilepentru dominație mondială și multe alteleau cauzat numeroase razboaie și conflicte militare.

Unele popoare au dus războaie interneneputând împărți ceea ce le aparținenumailor, altele pentru a domina asupra altorpopoare, iar altele pentru apărarea demnitățiinaționale, pentru menținerea păcii.

Câte lupte a purtat poporul nostru cu celotoman, rus, polon, câți ostași și-au pierdutviațapentru a înfrânge dușmanul pentru arestabili pacea în țară. Să ne reamintim și decele două RăzboaieMondiale care au seceratzeci de milioane de oameni nevinovați.

Unde se rătăcise atuncea pacea? Costă eaoare atâtea vieți?

Pământul, ca după o ploaie de sânge,greu își găsește tihna...dar totuși o găsește.

Însă câte vieți pierdute, câte mameîndurerate, câți copii rătăciți, câte orașe șisate distruse, câte gloanțe, câte lacrimi. Ostașii războiului sunt cei care cunosc cel mai bine prețul păcii, pentru că ei luptând față în față cu moartea, ne-au lăsat ca testament cerul azuriu, pământul cald, posibilitatea de a zâmbi, de a fi fericiți.

Anii de pace sunt cuceriți prin sacrificii grele. Pacea o datorăm vitejilor și tot lor le purtăm un respect deosebit, fiind ctitori ai liniștii noastre.

Eterna pace...cuvinte care sună în urechi, dar înțelesul cărora e prea departe.

Pace, ce e oare pace?!

Noi și în prezent suntem în căutarea ei, dintremalul drept şi malul stâng - noi şi Transnistria, parte din inima noastră.

Treizeci de ani s-au scurs de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, un război,pornit în primăvara anului 1992, în care tânărul stat independent, republica Moldova,a încercat să se apere de gardiştiitransnistreni spriginiţi de armata rusă.

Acest conflict rămâne în istorie o paginăsumbră şi deocamdată neântoarsă.

Cele două maluri ale Nistrului trăiesc dejade trei decenii în spaţii informaţionalediferite. Unele şi aceleaşi lucruri şi procese,în special cele ce ţin de conflictul din anul1992, sunt apreciate în mod diferitde presa de pe cele două maluri.

În consecinţă, fiecare are propriul tablou „alb-negru”, propriile prejudecăţi, propriiieroi şi antieroi, „ai noştri” şi „străini”.

Nici la ziua de azi nu s-a reuşit să ajungă la o conştientizare unică a surselor şi acauzelor ce au provocat acest conflict.

Pentru noi acel război este încă enigmă, opată în memorie. Atâția oameni morți, răniți,

soții fără soți,mame fără copii și copii fără părinți. Pentru ce?Pentru că au vrut să fim un întreg caredeja eram, și care au luptat pentru un viitor,în urma căruia au murit fără a rezolva roblema pâna la capăt.

Războiul a trecut, dar amprentele lui aurămas și până în ziua de astăzi. Încă nu suntem la o înţelegere deplină.

Războiul de pe Nistru, care a durat de la2 martie până la 29 iulie 1992 demonstrează,că această regiune este o zonă strategică șigeopolitică, importantă pentru FederațiaRusă.A fost un război nedrept, unul, care a luatvieţi oameni, tineri nevinovați în floareatinereții.

Îmi pare nespus de rău pentru cei, careși-au pierdut sănătatea și chiar viața în acelrăzboi, ca noi să fim liberi, să vorbim într-olimbă, să fim noi înșine. Căci, rupţi de trecut,ne vom pierde treptat identitatea, vom uitat cine suntem şi care este menirea noastră peacest pământ. Neştiind nimic despresacrificiul eroilor noştri, ne vom agăţa depromisiunile unei societăţi bolnave şiimorale, o societate cate nu mai pune nici un preţ pe valorile autentice, pe normalitateafamiliei.

Să iubim pacea, s-o sădim în sufletulaproapelui nostru, să păstrăm pacea în familie ca pe oicoană în biserică, să o păstrăm în dragoste și în prietenie ca pe o rădăcină a fericirii, să opăstrăm în cercul oamenilor apropiați. Să o păzim cu sfințenie în suflet şiîn gând, în vorbe și în fapte, pentru că valoarea păcii nu găsește dimensiuni, iar prețul plătit pentru pace este prea dureros. Pentru ca să fim liberi, fericiţi, pentru ca urmaşii noştri să poată avea un viitor,pentru ca să ne iubim viaţa, Patria,v-om păstra eterna pace MEREU!!! 

,,Suntem stăpâni pe viață și pe moarte, Și pe banalități, și pe minuni, Să nu uităm a scrie-n orice carte Iubiți-vă ca frații,oameni buni,,                                Vasile Romanciuc