Anul acesta se împlinesc 31 de ani de la înființarea Ministerului Apărării

La 5 februarie 1992 a fost creat Ministerul apărării Republicii Moldova. Cu toate că erau timpuri grele și tulbure, ofițerii care au pus bazele instituției militare tânărului stat merită un respect deosebit.

Fragment din cartea ”Organizarea instituţiei militare a Republicii Moldova (1990-2011)” autor Vitalie N. Ciobanu

Organizarea

Ministerului Apărării

Modificările din cadrul sistemului de apărare al ţării, presupunea şi crearea unor structuri de conducere eficiente. La 5 februarie 1992, in baza unui decret prezidenţial, a fost creat organul de conducere al Armatei Naţionale – Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Ministerul intrunea un corp de specialişti care anterior activaseră in Departamentul militar, inclusiv ofiţeri de toate gradele reveniţi la baştină. Revenirea cadrelor naţionale a permis definitivarea şi completarea structurii armatei, organizarea mai eficientă a activităţii acesteia.

La acel moment, 700 militari din armata sovietică solicitau prin cereri intoarcerea in Moldova. Se impunea un plan complex de activitate, care presupunea in primul rand rezolvarea problemei personalului. Sub jurisdicţia Ministerului Apărării au trecut şi comisariatele militare, anterior subordonate Departamentului militar. Concomitent, in cadrul instituţiei militare s-au angajat și foşti angajaţi ai Direcţiei Sud-Vest a armatei sovietice, unii din ei contribuind substanţial la edificarea armatei naţionale. Am putea presupune că o parte dintre ei au fost infiltraţi in structurile moldoveneşti in calitate de informatori ai structurilor secrete sovietice, pentru a distruge sistemul din interior, aducand, astfel, prejudicii evidente instituţiei militare şi statului moldovenesc, indeosebi in timpul războiului de la Nistru. Conform unor afirmaţii private, asemenea cadre au activat in structurile Armatei Naţionale pană la sfarşitul anilor ‘90, parte dintre ei fiind deja deconspiraţi. In actualele condiţii geopolitice, nu trebuie exclusă nici prezenţa agenţilor militari secreţi ruşi şi pe parcursul anilor 2000.

Prin decretul prezidenţial nr. 20 a fost desemnat şi primul ministru al apărării, general-maiorul Ion Costaş, anterior ministru al afacerilor interne. La 5 februarie 1992, in calitatea sa de ministru al apărării, generalul I. Costaş a semnat primul ordin pe minister, numindu-l in funcţie de şef al garnizoanei Chişinău pe generalul Tudor Dabija-Cazarov, anterior comisar militar al Republicii Moldova. La acel moment, practic, nu existau militari antrenaţi in activitatea de formare a ministerului, doar vreo 30 de ofiţeri din anturajul generalului au acceptat să se implice in organizarea instituţiei militare naţionale. La 17 februarie, prin ordin ministerial, Grigori Bubulici a fost numit locţiitor al ministrului pe probleme generale, iar Tudor Samoilenco – şef-interimar al Statului major. La jumătatea lunii februarie, in cadrul unei şedinţe a Parlamentului, la propunerea lui Gh. Mazilu, s-a revenit asupra discuţiilor privind păstrarea patrimoniului militar. Conform informaţiilor accesibile la acel moment, din Moldova fuseseră deja evacuate 700 de tancuri, 800 de maşini blindate, 400 de automobile, circa 40 de unităţi de artilerie etc. Reacţionand prompt, legislativul a adoptat o hotărare prin care obliga instituţiile de forţă să ia măsuri urgente pentru a nu admite şi in continuare evacuări de tehnică.

Unităţilor militare care nu fuseseră incluse in lista Forţelor Armate ale Republicii Moldova li s-a atribuit calitatea de trupe militare ale CSI cu statut de unităţi amplasate provizoriu pe teritoriul ţării noastre. In decursul unei luni, urma să se stabilească termenele concrete de retragere a acestora din teritoriu. Printr-o scrisoare adresată preşedintelui ţării la inceputul lunii februarie, conducerea Ministerului Apărării solicita să i se transmită in jurisdicţie edificiile ce aparţineau Comandamentului suprem al Direcţiei Sud-Vest a armatei sovietice, care, la acel moment, intrunea un efectiv de 100 de persoane, care aveau in subordine şi subdiviziunile de asigurare şi deservire. Conform evaluărilor, activitatea acestei struc-turi sovietice se reducea la transferul ofiţerilor rămaşi in teritoriu in alte state ale CSI şi soluţionarea unor probleme de ordin pur personal. Comportamentul unora dintre foştii angajaţi ai acestei structuri, incadraţi ulterior in armata naţională, venea in sprijinul ideii că acest contingent a avut ulterior şi unele misiuni de spionaj şi strangere de informaţii cu privire la procesele naţionale din teritoriu.

Transmiterea cartierului general se amana de pe o lună pe alta, ultima dată enunţandu-se ziua de 1 august. De rand cu alte persoane din diverse structuri de stat, angajaţii comandamentului se implicau in delapidarea şi furtul de patrimoniu militar. Conducerea militară moldovenească evalua acţiunile lor drept criminale, solicita indicaţii urgente din partea Guvernului, care urma să acorde ajutor in eliberarea acestor edificii strategice, inaintand in acest sens un proiect de lege.

La 10 şi, respectiv, 17 februarie, ministrul apărării a semnat ordine ce prevedeau declararea armamentului şi tehnicii militare sovietice drept proprietate naţională, interzicand scoaterea de pe teritoriul republicii a oricăror bunuri materiale.

La 15 februarie, Preşedintele Republicii Moldova a semnat decretul nr. 32, conform căruia Ministerului Apărării al Republicii Moldova urma să i se transmită, in volum deplin, complexul de clădiri şi construcţii ale Inaltului Comandament al Direcţiei Sud-Vest, inclusiv utilajele şi bunurile materiale. Transferul urma să se realizeze pană la 1 martie 1992, de comun acord cu comandamentul acestei direcţii sovietice.

Ministerul Apărării, in cooperare cu Ministerele Afacerilor Interne, Securităţii Naţionale şi primăria mun. Chişinău, urmau să inventarieze pe parcursul unei luni, incepand cu 15 februarie, bunurile materiale din complexul militar amplasat pe şoseaua Hanceşti, 84.

Cu scopul de a asigura funcţionarea Ministerului Apărării, s-a propus spre aprobare proiectul hotărarii de Guvern “Despre crearea bazei tehnico-materiale a Ministerului Apărării al Republicii Moldova”, care urma să fie coordonat cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Informaticii, Informaţiilor şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Industriei şi Energeticii, Asociaţia de Stat de Producţie pentru Combustibil şi Primăria mun. Chişinău. Ministerul Resurselor Materiale, condus la acea vreme de către V. Sarbu, a refuzat să acorde ajutor metodic, motivand că nu dispune de specialişti pregătiţi in domeniu.

In incinta fostului Comandament al Direcţiei Sud-Vest urmau să fie amplasate: Ministerul Apărării, Statul-major al Forţelor Armate, direcţiile şi subdiviziunile de aprovizionare şi deservire. Iniţial, aici se preconiza şi crearea unei şcoli militare de profil general.

O parte din aceste edificii erau la acea etapă deja in folosința instituției naționale, deoarece, la 28 decembrie 1991, 7 dintre specialiştii fostului Departament militar au intrat pe teritoriul Direcţiei Sud-Vest, pană atunci loc strict interzis pentru moldoveni, şi au arborat tricolorul. Din spusele acestora, cei 7 intenţionau să arboreze drapelul pe clădire, dar nu li s-a permis să urce, simbolul naţional fiind ridicat solemn pe o bară din faţa viitorului minister. Manifestandu-şi tendinţele revanşarde, angajaţii direcţiei se implicau in acţiuni de profanare sau chiar ardere, in fiecare noapte, a drapelului, cei ai ministerului continuand să-l rearboreze zilnic.

La sfarşitul lunii ianuarie, reprezentanţii ministerului s-au instalat in cateva etaje ale edificiului. Pană la redislocarea in acest teritoriu (şos. Hanceşti), departamentul fusese dislocat in Casa Guvernului (Piaţa Marii Adunări Naţionale).

Transmiterea cartierului general, in volum deplin, a durat pană in prima jumătate a lunii mai 1992. Prezentăm una dintre primele liste ce includ numele, numărul birourilor şi telefoanele celor care au intrat printre primii in această fortăreaţă sovietică.

La 12 mai 1992, după o evaluare şi inventariere, locţiitorul ministrului apărării, colonelul Vladimir Semeniuc, i-a expediat procurorului general al Republicii Moldova o scrisoare la care anexase şi un set de documente ce confirmau vanzarea ilicită şi trecerea la categoria “pierderi” a unor bunuri materiale, estimate la 71.686 ruble (la rata de schimb a anului 1982). Colonelul solicita să fie trase la răspundere persoanele care au comis aceste fapte şi, concomitent, informa cu privire la incercările de a-i corupe pe preşedintele şi pe prim-ministrul Republicii Moldova.

In context, generalul Ion Costaş relata următoarele: “Direcţia Sud-Vest avea in componenţă 27 de divizii, mai mult de 200 de avioane, 800 de elicoptere şi altă tehnică, in subordonarea ei aflandu-se trei districte militare foarte importante: Kiev, Odessa şi Pricarpatie; Grupul de armate Sud din Ungaria; includea strategic şi flota Mării Negre; două armate de aviaţie şi Uniunea trupelor antiaeriene din Kiev etc. La 18 februarie, la Minsk, s-a organizat o intalnire la nivel inalt a şefilor statelor CSI, in cadrul căreia conducerea Moldovei, ca şi cea a Ucrainei, şi-a anunţat incă o dată decizia de a organiza o armată proprie. Ca răspuns la aceste declaraţii, preşedintele Rusiei, Boris Elţin, a informat că şi Rusia işi va crea o armată proprie. Celelalte 8 state au convenit să formeze o armată comună. Din cele 14 documente discutate la reuniune, Moldova a semnat doar 2, care prevedeau asigurarea tehnico-materială şi asigurarea socială a militarilor şi a membrilor familiilor lor. In cadrul intrunirii, preşedinţii Ucrainei şi Moldovei l-au atenţionat pe mareşalul Evghenii Şapoşnikov că transportarea ilegală a armamentului, fără ştirea conducerii locale, este un act voluntarist.

Un punct aparte stipula returnarea armamentului scos ilegal de pe teritoriul statelor CSI. Datele prezentate de conducerea militară naţională ne pot servi la reconstituirea imaginii despre scoaterea bunurilor materiale din Republica Moldova in perioada anilor 1991-1992. E vorba de cifre impunătoare.

De exemplu, in noiembrie 1990 din republică au fost evacuate 233 de tancuri T-64 şi T-54Б, 168-БМП, 18 БТР-60ПБ, 21 БРД М-2, 18 maşini blindate, 60 de instalaţii de artilerie. Doar in noiembrie 1991, din ţară au fost transportate 34.000 de arme АК 74, 600 arme АКС-74, 8.000 revolvere Makarov, 262 arme СВД, 500 РПК-74, 800 РПГ-7, 100 tone de grenade, 600 unităţi de tehnică auto, complete de tehnică radio, 3 avioane de luptă МИГ-29, АН-26, МИ-8ПС etc.

La reuniunea de la Minsk, conducerea Moldovei a declarat că, incepand cu 1 martie, toate unităţile din teritoriu vor trece sub jurisdicţia ţării. La 21 februarie 1992, ministrul Ion Costaş şi locţiitorul mareşalului Şapoşnikov, general-colonelul Boris Piankov, au discutat, la masa de tratative, despre problema impărţirii patrimoniului militar de pe teritoriul republicii noastre.

Tratativele au evoluat anevoios; după cateva runde s-a decis ca 90% din patrimoniul militar din partea dreaptă a Nistrului şi aproximativ o treime din cel din Transnistria să rămană in posesia Ministerului Apărării al Republicii Moldova, iar armata a 14-a rusă să părăsească in termen de 1,5-2 ani republica. La inceputurile construcţiei militare, generalul Ion Costaş, militar de carieră, şi-a manifestat permanent rezervele cu privire la crearea Armatei Naţionale.

In memoriile sale, editate in anul 2010, I. Costaş afirmă că, in perioada sovietică, creditorii bugetului, adică cetăţenii simpli, au fost nevoiţi să contribuie, labugetul militar imperial, practică continuată şi după independenţa Republicii Moldova. Conform afirmaţiilor ministrului, la inceputul anului 1992, contribuabilii

plăteau pentru intreţinerea unui militar in termen 42,8 - 712.000 de ruble şi respectiv 74,0-112.400 pentru un ofiţer.

Ion Costaş reproduce o statistică de la sfarşitul anului 1992 cu privire la armamentul şi tehnica militară rămase pe teritoriul Republicii Moldova:

Baza de depozitare Floreşti: 5381 БХИ14 А: P-145 (БТР-60 fără turelă) – 28 unităţi; ЗС88 (staţia de transmitere sonoră la БТР-80) - 1 unitate; РХМ-4 (БТР-70) - 3 unităţi; МТЛБ-АТ (tractor şenilat pentru tun antitanc, mitralieră ПКТ 7,62 mm, care permite transportarea pană la 10 persoane) – 54 unităţi; РХМК (in bază МТЛБ) – 2 unităţi; УР-67 (БТР-50 şenilat, cu bandă directoare de erupţie a rachetelor reactive pentru deminarea terenului) – 3 unităţi; 9П148 (ПТУР in baza БРДМ) – 27 unităţi; С-60 57 mm (tun antiaerian, distanţa loviturii după inălţător la ţintă terestră, 2000 m - 4 unităţi, transmise MAI Republicii Moldova) – 32 unităţi.

Regimentul de artilerie nr. 4 din Ungheni: obuzier-tun Д-20 cu calibrul de 152 mm – 32 unităţi; “Гиацинт” 2А36 cu calibrul de 152 mm – 21 unităţi; tun МТ-12 cu calibrul 100 mm – 47 unităţi; ПТУР “Дракон” 9П149 (in baza БРДМ) – 27 unităţi; Р-145 (БТР-60) – 7 unităţi; 1B18, 1B19 (БТР-60) – 20 unităţi; МТЛБ-АТ – 53 unităţi; ПРП (punctul mobil de cercetare in baza БМП, ПВВ unificat, raza de acţiune pană la 300 m, РЛС pentru cercetarea ţintelor mobile, ПКТ de 7,62 mm, adaptate pentru iluminarea terenului) – 6 unităţi.

Regimentul reactiv nr. 803, Ungheni:

9П140 (sistem reactiv de foc in salvă “Ураган”, 280 mm) – 28 unităţi; БМ-13 “Катюша” cu calibrul de 130 mm – o unitate.

Brigada Rachete Antiaeriene nr. 275, Chişinău: ЗРК С-200 (distanţa de tragere asupra obiectivelor aeriene pană la 240 km, intr-o bandă 6 instalaţii de lansare la o rachetă antiaeriană dirijată) – 2 unităţi; ЗРК С-75 (distanţa de tragere pană la 56 km, intr-o bandă 6 instalaţii de lansare la 1 ЗУР) – 3 unităţi; ЗРК С-125 (distanţa de tragere pană la 25 km, intr-o bandă 4 instalaţii de lansare la 4 ЗУР) – 4 unităţi.

Regimentul aviaţie de vanătoare nr. 86 din Mărculeşti:

МиГ-29 (de luptă) – 31 unităţi; МиГ-29 (avioane cu dublă comandă, antrenament de luptă) – 3 unităţi; Ми-4 – 4 unităţi; Ми-24 – 4 unităţi.

Armament de infanterie: РПГ-7 – 27 unităţi; АК-74 – 1.425 unităţi; mitraliere РПК – 8 unităţi; pistolete ПМ – 2.588 unităţi. Pe teritoriul acesteia mai staţiona şi un regiment cu 300 paraşutişti sovietici, care avea armament in dotare.

In primăvara anului 1992, Armata Naţională se afla la etapa incipientă de organizare; relaţiile diplomatice cu Moscova şi crearea bazei legislative şi juridice a organismului militar naţional permiteau organizarea şi apariţia instituţiei militare naţionale in viitorul apropiat.