Frica de război și decizia de a nu urma o carieră militară: o analiză a comportamentului tinerilor din Republica Moldova în contextul războiului ruso-ucrainean

În urma invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei din februarie 2022, tinerii din Republica Moldova resimt o presiune psihologică accentuată, care influențează profund deciziile privind viitorul lor profesional. Un domeniu afectat în mod special este învățământul militar. Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” se confruntă cu un fenomen psihosocial complex: scăderea interesului pentru o carieră militară, motivată nu de lipsa vocației, ci de teama reală de implicare într-un eventual conflict armat. Acest articol analizează mecanismele psihologice și sociale care alimentează această tendință și propune direcții strategice de redresare. 

Contextul general: între realitate geopolitică și percepție individuală

 La data de 24 februarie 2022, Federația Rusă a declanșat o invazie de amploare asupra teritoriului Ucrainei, ceea ce a marcat începutul celei mai grave crize militare și umanitare în Europa postbelică. Pentru Republica Moldova, această confruntare armată, desfășurată la doar câteva zeci de kilometri de graniță, a constituit nu doar un șoc geopolitic, ci și un moment de ruptură psihologică în percepția colectivă a securității.

Tinerii moldoveni, în special cei aparținând generației post-independență (născuți între 2000–2007), au fost crescuți într-un climat relativ pașnic, într-o societate care, deși fragmentată politic, evita confruntările militare directe. În mod firesc, pentru această generație, conceptele de „război”, „mobilizare” sau „agresiune militară” existau până în 2022 doar în manualele de istorie sau în jocurile video. Apariția bruscă și violentă a unui conflict real în vecinătatea imediată a produs o deziluzie colectivă: ideea că războiul este o relicvă a trecutului s-a prăbușit sub ochii lor.

În plus, retorica oficială, dar și imaginile dramatice din presă și social media, au creat un climat de hiperconștientizare a pericolului. Tinerii au început să vadă în conflictul din Ucraina un potențial model de viitor pentru Moldova — un viitor în care ei, ca absolvenți ai unei instituții militare, ar putea deveni direct implicați. Această percepție nu este neapărat alimentată de realitatea militaro-strategică, cât mai ales de emoții, frici și simboluri colective.

În paralel, prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană și retorica agresivă din partea Moscovei în privința așa-numitei „sfere de influență” în fostul spațiu sovietic, amplifică sentimentul de vulnerabilitate strategică. În acest context tensionat, decizia de a urma sau nu o carieră militară nu mai este una pur rațională sau vocațională, ci devine o decizie existențială, marcată de anxietate, incertitudine și chiar frică.

Astfel, învățământul militar din Republica Moldova este nevoit să funcționeze într-un context profund schimbat: unul în care atragerea tinerilor presupune nu doar oferirea unor perspective profesionale, ci și răspunsuri sincere și solide la întrebările existențiale și morale pe care aceștia și le pun cu tot mai multă acuitate. 

Mecanisme psihologice: de la teamă la evitare

 Fenomenul refuzului unei cariere militare în rândul tinerilor din Republica Moldova, în contextul războiului ruso-ucrainean, nu este unul superficial sau conjunctural. El reflectă un proces profund de internalizare a fricii, în care percepțiile subiective ale pericolului înlocuiesc în mare parte analiza obiectivă a realității. Din punct de vedere psihologic, tinerii se confruntă cu o tensiune între două nevoi fundamentale: nevoia de securitate personală și nevoia de apartenență și sens. Atunci când prima o anulează pe a doua, apare ceea ce psihologii numesc un mecanism defensiv de evitare.

Un prim mecanism activ este anticiparea catastrofică. Tinerii proiectează un viitor în care înscrierea la Academia Militară duce aproape inevitabil la participare într-un conflict armat. Ei nu văd o perioadă de instruire, carieră, adaptare, ci un drum scurt și direct spre front. Această formă de gândire este alimentată de imagini traumatizante din mass-media, filmări de pe câmpurile de luptă din Ucraina, povești ale refugiaților și discursuri alarmiste. Rezultatul este o viziune hiperbolizată asupra riscurilor — nu doar a riscului de luptă, ci și a pierderii de identitate, libertate sau viitor.

Al doilea mecanism este personalizarea pericolului. Mulți tineri cred sincer că, în caz de conflict, exact ei vor fi primii mobilizați, „trimiși în prima linie”, cum afirmă în diverse cercuri informale. Se conturează astfel o formă de „mit al sacrificiului tânărului ofițer” — în care statutul de absolvent al Academiei devine echivalent cu cel de pion sacrificabil. Deși acest scenariu este rar sprijinit de dovezi concrete, el devine o credință colectivă răspândită, care afectează alegerile educaționale.

Un al treilea aspect relevant este neîncrederea sistemică – o trăsătură istorică a societății moldovenești post-sovietice. Tinerii nu doar că se tem de război, dar nu cred că statul îi va proteja sau le va recompensa sacrificiul. În mentalul colectiv, încă domină ideea că militarul este „uitat de stat” după încheierea serviciului sau, mai grav, după pierderea capacității fizice în cazul unui accident. Această percepție descurajează profund implicarea într-un sistem perceput ca impersonal și ingrat.

     În final, este important de subliniat că acest comportament de evitare nu este un act de lașitate, ci o formă de adaptare psihologică la un mediu perceput ca instabil, periculos și lipsit de garanții. Tinerii nu resping cariera militară din lipsă de valori, ci dintr-un conflict intern nerezolvat între dorința de a servi și instinctul de a supraviețui. De aceea, răspunsul instituțional nu poate fi unul autoritar sau moralizator, ci trebuie să fie empatic, rațional și bine argumentat. 

Percepția carierei militare: între ideal și realitate 

Percepția asupra carierei militare în Republica Moldova a evoluat semnificativ în ultimele două-trei decenii, oscilând între prestigiul istoric al profesiei de ofițer și realitățile socio-economice ale unei țări aflate într-un spațiu geopolitic fragil. În mod tradițional, o carieră în cadrul Armatei Naționale era considerată o alegere onorabilă și stabilă. Mulți tineri erau atrași de ideea de disciplină, onoare și apartenență la o structură solidă, într-un stat unde alte domenii nu ofereau aceleași garanții de angajare sau susținere socială.

Până în 2022, pentru o parte semnificativă a tinerilor din medii rurale sau urbane modeste, Academia Militară reprezenta:

• Oportunitatea de a urma studii gratuite, cu cazare și alimentație asigurate;
• Posibilitatea unei cariere sigure în cadrul statului, într-o perioadă în care multe domenii private oferă instabilitate și incertitudine;
• Acces la ierarhie și promovare, prin merit și vechime;
• Respect social, asociat cu uniforma și funcția de comandă.

Totuși, după izbucnirea războiului ruso-ucrainean, imaginea carierei militare s-a încărcat cu noi conotații, adesea negative sau anxiogene. Pentru mulți tineri, perspectiva unei vieți militare nu mai este asociată în primul rând cu misiuni de instruire, exerciții tactice sau activități de apărare civilă. Ea devine sinonimă cu participarea la un conflict armat, cu moarte, traume și sacrificiu. Astfel, între idealul onorabil al ofițerului și realitatea percepută a frontului apare un hiatus psihologic care generează ezitare sau refuz categoric.

Această schimbare de percepție este alimentată și de o lipsă de claritate instituțională: tinerii nu primesc întotdeauna informații coerente despre ce înseamnă concret viața de militar într-un stat neutru, dar aflat în vecinătatea unui război activ. În absența unei comunicări transparente și umane din partea Ministerului Apărării și a instituțiilor educaționale militare, imaginile extreme și deformate preluate din media sau rețelele sociale domină în mentalul colectiv.

Astfel, profesia de militar începe să fie văzută mai degrabă ca un risc decât ca o vocație, iar Academia Militară riscă să piardă candidați valoroși care, în alte condiții, ar fi urmat cu încredere această cale. Dilema fundamentală a acestor tineri este: „Să îmi asum o carieră ce mă poate duce pe front într-un război ce nu l-am ales?” 

Factori sociali și culturali în decizie 

Decizia tinerilor din Republica Moldova de a evita o carieră militară nu se bazează exclusiv pe frică personală sau pe raționamente individuale, ci este profund influențată de un ansamblu de factori sociali, culturali și comunitari. Acești factori acționează ca filtre prin care este interpretată realitatea geopolitică și instituțională. 

Influența familiei

Pentru majoritatea tinerilor moldoveni, familia rămâne principala sursă de orientare și sprijin în alegerea carierei. În multe cazuri, părinții – mai ales cei care au trăit evenimentele anilor ’90 sau conflictul transnistrean – au o percepție conservatoare și prudentă față de instituțiile militare. Grijile părinților se manifestă adesea în sfaturi de tipul: „Găsește-ți ceva mai sigur, mai pașnic. Nu te duce la armată, că te vor trimite la război.”

Această transmitere intergenerațională a fricii joacă un rol esențial în orientarea profesională a tinerilor, mai ales în mediul rural sau în familiile tradiționaliste. 

Presiunea rețelelor sociale

Rețelele sociale au devenit principalul canal de informare (și dezinformare) pentru tineri. În special în perioada 2022–2025, pe platforme precum TikTok, Telegram, YouTube sau Instagram au circulat masiv:

• clipuri alarmante despre mobilizări forțate;
• povești tragice ale soldaților din Ucraina sau Rusia;
• teorii conspiraționiste despre „planuri de înrolare în masă” în Republica Moldova.

Chiar dacă multe dintre aceste informații sunt neverificate sau manipulate, ele contribuie la formarea unei atmosfere de panică simbolică în jurul oricărei alegeri legate de domeniul militar. 

Rolul presei și al spațiului public

Deși presa națională încearcă să mențină un echilibru între informare și responsabilitate, tonul dominant în mass-media legat de armată este unul de criză. Armata apare aproape exclusiv în contextul:

• tensiunilor cu Federația Rusă;
• amenințărilor hibride;
• necesității de modernizare în fața unui potențial conflict.

Acest cadru narativ generează o asociere automată între cariera militară și ideea de pericol, descurajând gândirea strategică sau pe termen lung. În lipsa unor reportaje pozitive, umane sau inspiraționale despre viața cadrelor militare, imaginea generală rămâne una restrictivă. 

Contextul cultural și lipsa simbolurilor naționale mobilizatoare

Republica Moldova, fiind un stat tânăr, nu a reușit încă să cristalizeze un sistem coerent de simboluri naționale mobilizatoare în jurul armatei. Lipsa unei narațiuni eroice contemporane și a unor figuri militare cu vizibilitate publică accentuează distanțarea psihologică a tinerilor față de această instituție.

În comparație, statele vecine – cum ar fi România sau Lituania – au dezvoltat campanii naționale axate pe imaginea demnă și curajoasă a apărătorului patriei, îmbinând tradiția cu modernitatea. În Moldova, acest tip de marketing patriotic este încă slab conturat sau perceput ca formal și lipsit de autenticitate. 

Soluții și direcții strategice pentru contracararea reticenței tinerilor față de învățământul militar 

Pentru a atenua impactul psihologic al războiului asupra deciziilor vocaționale ale tinerilor și pentru a recredibiliza parcursul profesional în domeniul apărării, este esențial ca instituțiile statului – în special Ministerul Apărării, Academia Militară, dar și Ministerul Educației – să adopte o strategie coerentă, empatică și adaptată realităților psihologice ale generației tinere. Această strategie ar putea cuprinde următoarele direcții de acțiune: 

Reformularea discursului public despre cariera militară

În prezent, discursul dominant din spațiul public leagă prea des cariera militară de ideea de mobilizare, război, pericol și sacrificiu. Acest tip de narațiune este respingător pentru tinerii care caută un sens al vieții și un echilibru între idealuri și siguranță.

Este necesar un discurs echilibrat și constructiv, care să promoveze:

- rolul militarilor în protecția civilă și intervenția în caz de dezastre;

- contribuția ofițerilor la misiuni internaționale de menținere a păcii;

- dimensiunea educațională și tehnologică a carierei (management, inginerie, leadership);

- dezvoltarea personală și caracterul formator al vieții militare. 

Sprijin psihologic și consiliere vocațională

Academia Militară ar putea implementa un program permanent de consiliere psihologică și orientare vocațională:

- ateliere de reducere a anxietății față de pericolul militar;

- discuții deschise despre riscuri reale vs. percepții exagerate;

- grupuri de sprijin pentru elevii care ezită sau simt presiune din partea anturajului;

- formarea unor mentori psihologici militari, care să susțină adaptarea tinerilor la rigorile academiei. 

Vizibilitate pozitivă prin modele reale

- Se recomandă o campanie de tipul „Ofițerul pe care-l cunoști” – interviuri cu tineri absolvenți ai Academiei, proveniți din medii diverse, care și-au găsit echilibrul între viața militară și cea personală.

- Promovarea femeilor în cariera militară ar putea încuraja și alte segmente reticente ale populației să vadă armata ca un spațiu deschis și uman.

- Exemple de implicare a ofițerilor în misiuni civice, educaționale sau umanitare pot rupe stereotipul exclusiv militarist. 

Încredere și recunoaștere instituțională

Tinerii trebuie să vadă că statul are grijă reală de militarii săi:

- compensații clare pentru riscuri și sacrificii;

- sprijin pentru familiile acestora (locuințe de serviciu, acces la educație, facilități medicale);

- recunoaștere publică și simbolică: medalii, titluri onorifice, vizibilitate în media;

- garantarea unei cariere post-militare: acces la reconversie profesională, burse de studii post-academice, sprijin în sectorul public sau privat. 

Colaborare cu școlile și liceele

Se poate dezvolta un program național de educație pentru securitate, în colaborare cu instituțiile de învățământ liceal:

- cursuri opționale despre rolul forțelor armate în societate;

- excursii tematice la unități militare;

- întâlniri regulate cu ofițeri activi sau în rezervă;

- campanii de promovare prin cluburi de leadership, sport militar sau robotică aplicată în domeniul apărării. 

Rezultatul așteptat

Implementarea acestor soluții nu va duce imediat la o creștere explozivă a interesului pentru cariera militară, însă va contribui la normalizarea și umanizarea percepției față de acest domeniu. Tinerii trebuie să vadă în militar nu doar un „posibil erou de război”, ci un lider social, protector, specialist, educator și exemplu de reziliență. 

Concluzii 

Refuzul tinerilor moldoveni de a urma o carieră militară nu este o manifestare de lipsă de patriotism, ci o formă de autoapărare psihologică în fața unui context geopolitic incert și amenințător.
Ei aleg rațional, raportând riscurile percepute la beneficiile reale. În absența unei imagini coerente, pozitive și echilibrate a carierei militare, instinctul de conservare devine dominant.

Frica de război devine un filtru decizional major, care reconfigurează traseele vocaționale ale tinerilor. Această frică este alimentată de:

- lipsa unei comunicări instituționale adaptate tinerilor;

- expunerea constantă la narative alarmiste din presă și rețele sociale;

- imaginea abstractă și adesea negativă a armatei și a „militarului”.

Academia Militară și instituțiile de apărare trebuie să răspundă la această frică nu cu rigiditate sau triumfalism, ci cu empatie, transparență și reconfigurare strategică a mesajului.
Comunicarea trebuie să se bazeze pe:

- povești reale și umane ale militarilor;

- sprijin psiho-social pentru viitorii ofițeri;

- accentul pe rolul pozitiv al armatei în societate, nu doar pe pregătirea pentru conflict.

Problema nu este doar militară, ci și socială, culturală și educațională.
Decizia de a nu merge la Academia Militară reflectă, în fapt, o criză de încredere: în stat, în instituții, în viitor. Această criză trebuie abordată sistemic, nu doar punctual.

În paralel, există și un segment de tineri care își afirmă disponibilitatea de a-și apăra țara, dar care solicită claritate, respect și protecție. Ei pot deveni nucleul unei generații de militari motivați, dacă li se oferă susținerea morală, profesională și instituțională necesară.

Recomandări strategice finale

1. Crearea unui program național de consiliere vocațională militară, în colaborare cu psihologi, sociologi și specialiști în comunicare strategică;

2. Revalorizarea rolului militarului în societate prin vizibilitate pozitivă, implicare civică și educație patriotică autentică, nu propagandistică;

3. Formarea unei culturi instituționale a grijii pentru om, în cadrul sistemului militar, care să ofere tinerilor nu doar ordine, ci sens, sprijin și recunoaștere;

4. Lansarea unor campanii publice de tip „militarul este și cetățean, tată, frate, om”, menite să reducă distanța percepută dintre armată și societate;

5. Implicarea foștilor absolvenți ai Academiei care activează cu demnitate în domeniul civil sau militar, ca ambasadori ai carierei militare în comunități și licee.

Autor: Iurii Moisei ©