Bătălia de la Iezerul Cahulului (10 iunie 1574)

 Bătălia de la Iezerul Cahulului a fost o confruntare între oastea domnitorului Moldovei Ioan Vodă cel Cumplit (1572 – 1574), şi oastea otomano-tătară. Aceasta a avut loc în urma mazilirii domnului, la insistenţele domnului muntean, Alexandru II Mircea (1568 – 1577), pe lângă dregătorii otomani, pentru a-l numi în scaunul Moldovei pe fratele său, Petru Şchiopul (1574 – 1579, 1582 – 1591). Domnul de drept a fost mazilit. Bătălia s-a încheiat în favoarea turcilor, un mare aport la înfrângerea domnitorului l-au adus trădările din partea boierimii moldovene.

 

Ioan Vodă Viteazul, numit şi Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai tîrziu, Ioan Vodă cel Cumplit, era strănepot al lui Ştefan cel Mare. Unele cronici vechi îl prezintă ca pe un tiran, dar istoricii moderni îi fac un portret mai măgulitor, recunoscandu-i marele merit de a se fi împotrivit turcilor şi afirmând că era foarte îndrăzneţ şi viteaz, fiind, de aceea, foarte iubit de soldaţi şi de popor dar, din păcate, nu şi de boierime şi cler.

Pentru numeroşii boieri intriganţi, un domn cu o fire aprigă nu era un conducător comod, după cum nici pentru acesta veşnicele sforării şi comploturi ale dregătorilor nu erau uşor de suportat. Ioan Vodă a ales să fie aspru cu boierii şi mai îndurător şi grijuliu cu cei din păturile de jos, care aveau mult mai multă nevoie de ocrotire.

El obţinuse tronul Moldovei în 1572 de la turci, cu ajutorul averii strînse în tinereţe, când făcuse negoţ cu pietre scumpe. În 1574, însă, când sultanul Selim Han Hazret Liry al II-lea a cerut domnului Moldovei să dubleze suma haraciului, Ion Vodă „cu boierii care-i avea tirani ca și dînsul” (Nicolae Costin), a convocat Divanul şi i-a convins pe boieri să se împotrivească cererii sultanului.

Situaţia politică era de aşa natură, încît voievodul n-a putut găsi alţi aliaţi decît cazacii zaporojeni – o populaţie din zona Nistrului – care i-au trimis în ajutor o ceată de 1.200 de oameni. Cu ei şi cu armata sa de moldoveni, Ioan Vodă a pornit războiul împotriva turcilor.

Oastea moldoveană condusă de Ion Vodă a înfrânt armatele otomano-muntene în Bătălia de la Jiliște şi i-a atacat pe otomanii din Brăila, Bugeac şi Tighina.

Nicolae Costin menționa: ,,Pe urmă Ion Vodă a stăpînit și cetatea Brăila, unde a tăiat turci de laolaltă (…) fără a lăsa un suflet viu dintr-înșii, apoi a mai luat de la turci Chilia și Akkermanul, arzîndu-le …”

După un şir de victorii răsunătoare ale domnitorului moldovean, care l-au înspăimîntat pe sultanul Selim, acesta a trimis împotriva lui o armată zdravănă, alcătuită din turci cărora li se adăugaseră tătari şi valahi. Aceştia din urmă doreau să-l înlăture pe Ioan Vodă pentru a-i da tronul unui pretendent, Petru Șchiopul, frate cu domnitorul valah Alexandru al II-lea Mircea.

Victoriile obţinute într-un timp foarte scurt au creat nemulţumire la Constantinopol unde se făceau supoziţii în legătură cu această situaţie. Bănuielile planau asupra Poloniei, de pe teritoriul căreia veniseră cazacii şi scrisori de susţinere din partea unor nobili. De aceea, pentru a-l îndepărta a fost creată o coaliţie la începutul lunii iunie 1574.

Sultanul Selim al II-lea (1566 – 1574) trimite pe cel de-al treilea vizir Ahmed paşa şi pe beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf cu 7.000 de oameni şi oastea Rumeliei, care urma să se unească cu forţele muntene şi cele ale tătarilor din Crimeea, conduse de Adil Ghiray, să înlocuiască pe Ioan vodă cu Petru Şchiopul.

Pentru a-l prinde, oastea otomană a fost împărţită astfel: Ahmed paşa şi Iusuf paşa au pornit prin Dobrogea spre Moldova, sangeacbeii de Nicopole şi Vidin urmau să atace dinspre sud-vest, prin Ţara Românească, iar tătarii din est.

Ioan Vodă se instalase la Huşi, de unde putea veghea mai bine asupra graniţelor. Aflând de venirea turcilor, domnitorul a decis să se apere pe rând. Împotriva oastei care venea dinspre Dunăre este trimisă cavaleria comandată de pârcălabul Sucevei, Ieremia Cernăuţeanul, să-i împiedice pe turci să treacă Dunărea şi să-l ţină la curent cu evoluţia situaţiei.

Vrand sa loveasca succesiv toate cele trei osti turcesti inainte sa se uneasca, Ioan Vodă isi trimite iscoadele la cele mai importante puncte de trecere ale hotarului in Moldova. Primind de veste ca trupele Portii se pregateau sa treaca pe la vadul de Oblucita il trimite pe Ieremia Cernauțeanul sa-i întarzie cât putea de mult pe turci, cât timp el se ocupa de tătarii care veneau din rasarit.

Dupa un numar de confruntări intre moldoveni și turci la Isaccea, Petre Șchiopul cumpara cu 30.000 de galbeni loialitatea lui Ieremia Cernauțeanul. El se retrage și îi lasă pe turci să treacă in Moldova. Ieremia se întoarce intre timp la voievod și îi spune că oastea turca nu depașește 15.000 de oameni. Ioan Vodă își ia moldovenii și cazacii și ies în întampinare.

Otomanii dispuneau de circa 60.000 de oameni şi 120 de tunuri, în timp ce domnul Moldovei avea 30.000 de oşteni, „fără prostime şi adunătură ce era pre lângă Ion vodă”, împărţită în „30 de polcuri şi la tot polcul au dat câte o puşcă, era şi 80 de puşci huşniţe[tunuri de asediu]” (Grigore Ureche). În total oastea moldoveană avea 140 tunuri, din care 80 erau de mare calibru.

După patru zile de marș ostile se aflau la circa 20 de kilometri una de cealalta, iar cazacii lui Sviercevski sunt trimiși în recunoaștere. Ei iau prin suprindere o puternică avangardă turcească pe care reușesc să o distrugă după lupte crâncene. Sviercevski își dădu seama ca Ieremia mințise și-l trădase pe voievod. O oaste atât de mică precum susținuse Cernauțeanul nu avea cum să aibă o avangardă atât de numeroasă.

Numai că Ioan Vodă nu vru să audă ca Ieremia Cernauțeanul l-a putut trăda. Era unul dintre cei mai de încredere oameni ai săi și cel care l-a pus în contact cu boierii nemulțumiți de vechiul domnitor. Îl liniștește pe Sviercevski și se pare că i-ar fi spus căpeteniei cazace că nu era important numarul turcilor: ,,Îi vom socoti in luptă!”

Cazacii, conduşi de hatmanul Swierczowski, reuşesc să respingă avangarda coaliţiei, dar aceasta se repliază şi porneşte spre lacul Cahul, unde se găsea tabăra moldoveană.

Poate ar fi avut, totuşi, şanse să învingă, dacă n-ar fi survenit o a doua şi apoi o a treia trădare. În ajunul bătăliei, în seara de 9/10 iunie 1574, o parte dintre boieri, avându-i în frunte pe marii vornici Murgul şi Bilai, au trecut de partea turcilor, „o samă de boieri cei mari, anume vornicul Murgul cel mare şi Bilăi vornicul cel mare şi Slăvilă hatmanul, văzându atâta putére de oastea turcească ce venise cu Pătru vodă, temându-să ca să nu cază în preajma vrăjmaşului său, au părăsit pre Ion vodă şi au fugit la turci, de s-au închinat lui Pătru vodă”.

Bătălia s-a dat la Obluciţa, ,,lângă iezerul Cahulului”. Pe 10 iunie, „la baltă, la Cahul”, s-au întâlnit cele două oşti. Mai întâi, porneşte cavaleria moldoveană condusă de pârcălabul Ieremia care, în loc să atace, trece în tabăra duşmană. ,,Boierimea moldoveană, în frunte cu Ieremia Pîrcălabul, plecă steagurile şi, punînd cuşmele în vîrful suliţelor şi săbiilor, trecu şi ea de partea duşmanului” .

Inainte de luptă voievodul se urcă pe o culme să vada oastea dușmană și își dădu intr-adevar seama că Ieremia îl trădase. In fața lui erau 60.000 de turci care așteptau să-l înfrunte. El în schimb dispunea de peste 10.000 de calareți, 20.000 de pedestrași, de cazacii lui Sviercevski și de 110 tunuri. O oaste de doua ori mai mica decat cea a Porții.

Voievodul a trimis după boierul tradator, numai ca ,,îndata ce se dete semnalul de resbel, și turcii, așezați în cea mai bună ordine de bătaie, stă gata de luptă, trădătorul Cernauțianul, el cel dintâi, a purces asupra turcilor.Dar de abia se apropia de inamic și în loc să inceapă bătaia, el, așa precum era înțeles cu turcii, a poruncit stegariului de a lăsat steagul in gios și și-au luat pălăriile cu toții, ridicându-le în sus în sulițe și în săbii și plecând capetele la turci. Văzând turcii această închinare de bună voie, și-aruncă sulițele în sus, poftindu-i să treacă la sine. Iar oastea lui Ioan Vodă, înspăimântată de această faptă a Cernauțianului, se retrase, alergând cu toții la Ioan și spuindu-i că totul e pierdut. Ion însă, ca om cu inima mare ce era, de loc nu se turbura, ci-i invită pe toți să nu-și piardă inima pentru Ieremia, ci să plece îndată cu toții asupra turcilor. Iar turcii, văzând turburarea cetelor române, mișcara asupra lor, punând în frunte pre însuși Cernauțianul cu ai săi, mânându-i dennapoi ca pre niște vite, asupra oștii Domnului lor, bătându-i și ucigându-i. Pre care văzându-i Ion Vodă, cuprins de mânie, porunci să descarce tunurile într-înșii. Astfel periră trădătorii, și câți n-au pierit de focul lui Ion Vodă, îi ucidea turcii den urma, de nu putea acum străbate la oastea lui Ion Vodă, de trupurile lor căzute și de râul de sânge ce curgea dintr-însii. Într-aceea căzacii, după datina lor, lovind pre turci din coaste, îi turburară foarte, de altă parte, veniră românii, care întrecu pe turci fără asemănare în trup și în inimă, în arme și în vigoare și facându-și drum prin turci, îi tăia cu mare putere.”

Oastea moldoveană este lipsită astfel de cea mai importantă unitate a ei, menită să-l dezorganizeze pe duşman prin atacuri fulgerătoare, deschizând astfel drumul pedestrimii. După un atac al moldovenilor şi cazacilor, a urmat contraatacul otoman, despre care relatează Grigore Ureche astfel:

„Ci moldovénii aşa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbândească. Şi multă moarte s-au făcut intre amândoao părţile, că nu era loc a călca pre pământu, ci pre trupuri de om. Aşa mai apoi să bătiia de aproape, cât şi mâinile le obosisă şi armile scăpa. Acela praf să făcusă, cât nu sa cunoştiia care de care-i este, de săneaţe şi di trăsnetul puşcilor nu să auziia dispre amândoao părţile, nici puşcaşii nu mai ştiia în cine dau”.

Otomanii întră in bătaia tunurilor moldovene și rândurile le sunt nimicite. Luați prin surprindere de o ploaie de vară, moldovenii au rămas fără pulbere, tunurile neputând fi astfel folosite. In același timp o trupă otomană îi atacă in flancul stâng lăsat descoperit de Ieremia, dar moldovenii rezistă.

Întră in luptă și tătarii, care lovesc tot pe flancul stâng. Voda își ia oastea și se năpustește cu ea peste pozițiile de artilerie inamice. Într-un ultim atac, Ioan Vodă capturează 60 de tunuri, pe care le distruge, neputându-le transporta.

Lupta a fost cumplită, dupa trei ciocniri soldate cu numeroşi morţi în ambele tabere, la un atac al tătarilor, care nu interveniseră, până atunci, moldovenii se retrag pe un deal, în satul Roşcani, unde au fost înconjurati de turci.

Copleșit numeric, situație îngreunată mai ales după trădarea lui Ieremia, care îl lăsase fără o treime din oaste, voievodul profită de răgazul oferit de această mică victorie să se dezlege de turci și să se retragă la Roșcani, unde pregatește ultima rezistență.

Turcii nu ezită și dau foc așezărilor din împrejurimi ca ei să nu scape în tihna nopții. De-a lungul intregii urmatoarei zile ei ataca, dar de fiecare dată sunt respinși cu pierderi grele. Spre frustrarea comandanților turci, oștenii lor s-au dovedit neputincioși în fața cazacilor lui Sviercevski, care în repetate rânduri au lovit liniile inamice cu ferocitate.

Luptele au ținut până sâmbătă și ar mai fi continuat, numai că lipsa apei a fost cea care i-a doborat în cele din urmă. Neîntrezărind vre-o altă soluție, Ioan Vodă aranjează o întalnire cu Ahmed Pașa, comandatul turc și cu Petru Schiopul. În urma discuțiilor, s-a hotărât că el să se predea. În schimb, oștenii lui Ioan Vodăa erau lăsați să plece la casele lor, iar el urma să fie dus în fața sultanului pentru a da socoteală pentru faptele sale și poate pentru a putea reintra in grațiile sale. Atât Ahmed Paşa, comadantul oştii turceşti, cât şi Petru, pretendentul la tronul Moldovei, au jurat solemn că vor cruţa viaţa tuturor cazacilor şi moldovenilor.

Dând această veste oamenilor săi, mulți au privit cu neîncredere jurămintele turcilor, dar erau nevoiți să se supună. Le mulțumește pentru curajul arătat de ei și pentru loialitatea arătată, dar trebuiau să se despartă.

Primii care pleacă sunt cazacii lui Sviercevski, urmați apoi de restul oștii moldovene. In următoarea zi, pe 14 iunie 1574, el merge împreună doar cu un slujitor în tabăra inamică și se înfățișează comandantului turc. Dar soarta ii era deja hotărâtă.

,,Capugibașa Cighaleg Zade Iusuf ,,uitandu-și de credința dată și întărită prin juramânt militar, lua hangerul și-l tăia în față și în pântece. Vulnerat astfel, îl apucară ianiciarii și pan a nu-și da încă sufletul, îi taiară capul, iar trupul îl legară de picioarele a două cămile care, gonite într-o parte și altă, îl rupseră în bucăți. Capul îl infipseră într-o suliță lungă, trupul sfâșiat și rupt în mici bucăți, oasele le împărția între sine, în sangele lui încă cald își încrunta săbiele și-l dă cailor să bea, rugându-se lui Dumnezeu ca să le dea și lor inima ca a lui Ion Vodă și asemine maestrie de resbel. Așa finit avu Ion Vodă, bărbat memorabil, care fu omorât prin perfidia turcilor cu atâta cruzime și farădelege, lăsând întristarea și părerea de rău în inimile tuturor.”

Ostaşii care rămăseseră alături de el au fost măcelăriţi. Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului.

Odată cu moartea voievodului și restul moldovenilor supraviețuitori sunt macelariți. La auzul acestei vești infiorătore, cazacii se intorc degrabă și se reped iarăși împotriva otomanilor, pentru a răzbuna această nemernică trădare. Pier unul dupa altul, ramănând la final în picioare numai 13 dintre ei.

Datorită maiestriei lor în luptă sunt duși la Constantinopol și se încearca trecerea lor la mahomedanism. Numai că turcii devin încă o dată martorii îndărătniciei legendare a cazacilor. Neavând ce să facă cu ei, sultanul acceptî să fie răscumpărați și sunt eliberați.

După înfrângerea lui Ioan Vodă hoardele tătărești pustiiesc Moldova. Decenii la rând cronicarii moldoveni și de prin aiurea își vor aminti devastările la care au fost supuși moldovenii. Petru Schiopul se înstăpânește în sfârșit pe scaunul domnesc, dar nu era nimic mai mult decat un voievod al pustiului.

Mai mult putem citi din opera lui Bogdan Petriceicu Hasdeu cu titlul ,,Ioan Vodă cel Cumplit”  https://www.globalinfo.ro/z/bogdan_petriceicu_hasdeu_ioan_voda_cel_cumplit.htm

Autor: Iurii Moisei ©