joi, 29 ianuarie 2026

Serviciul militar de 9 luni și tinerii din Republica Moldova: ce se schimbă în societate

 Introducere – context și semnificații

În ultima perioadă, în spațiul public, mai ales din luna mai 2025, este intens vehiculată informația privind reducerea termenului serviciului militar obligatoriu de la 12 la 9 luni, măsură preconizată pentru viitor. Deși prezentată, la prima vedere, ca o ajustare tehnică menită să eficientizeze resursele bugetare și să alinieze Republica Moldova la anumite practici europene, această inițiativă depășește cu mult cadrul unei simple reforme administrative. Textul articolului reflectă o opinie personală; prin urmare, orice opinie diferită este binevenită, cu condiția să fie exprimată într-un cadru al dialogului argumentat, fără a recurge la etichetări sau judecăți pripite.

Reducerea duratei serviciului militar obligatoriu constituie, în esență, o decizie cu profund impact social și simbolic. Ea reflectă modul în care statul își redefinește raportarea față de obligația apărării naționale, față de procesul de formare civică și față de rolul armatei în arhitectura identitară a societății. În acest sens, serviciul militar nu este doar un mecanism de instruire militară, ci și un instrument de socializare, disciplinare și interiorizare a valorilor colective, precum responsabilitatea, solidaritatea și loialitatea față de stat.


joi, 15 ianuarie 2026

Reunificarea Moldovei cu România – implicații directe pentru Armata Națională

 Introducere. De ce este relevant subiectul pentru militari?

 Pentru militarii Armatei Naționale, tema reunirii Republicii Moldova cu România nu este una abstractă sau pur politică, ci una cu implicații directe asupra misiunii fundamentale a instituției militare: apărarea statului, a populației și a ordinii constituționale. În actualul context de securitate regională, marcat de conflicte armate convenționale, război hibrid și presiuni geopolitice constante asupra statelor vulnerabile, opțiunile strategice ale statului se reflectă nemijlocit asupra militarului – asupra siguranței sale, asupra cadrului legal în care își exercită atribuțiile și asupra șanselor reale de succes în cazul unui conflict.